Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

VIDEO Infectat cu COVID-19, un fost primar a fost filmat în spital cum face scandal că vrea să plece

YouTube
spital

Fostul primar al comunei Scrioaștea, județul Teleorman, Marian Șefu, a făcut un scandal monstru, joi, în Spitalul Caritas din Roşiorii de Vede pentru că nu a vrut să rămână internat după ce a fost confirmat cu COVID-19, scrie Mediafax.

Fostul edil a lovit uşa secţiei unde era internat, a țipat la personalul medical şi în cele din urmă a reuşit să plece din spital, chiar dacă a fost confirmat pozitiv cu COVID-19.

Șefu a fost filmat de personalul medical în timp ce lovește cu putere în ușa secției unde e internat.

În imaginile publicate de Cronica de Teleorman se vede cum Marian Şefu țipă la personalul medical şi dă cu pumnii şi cu picioarele în uşa secţiei, în timp ce mai multe asistente au încercat să ţină uşa pentru ca Șefu să nu iasă.

În cele din urmă, fostul primar ar fi reuşit să treacă de asistente şi a plecat din spital.

Întrebaţi dacă există un dosar penal deschis pe numele lui Marian Şefu pentru zădărnicirea combaterii bolilor, oficialii Poliţiei Teleorman au declarat, vineri, pentru MEDIAFAX că acesta nu a fugit din spital, ci a fost externat la cerere.

Potrivit legii carantinării, o persoană căreia i s-a dispus internarea, trebuie să rămână 48 de ore în spital, după care se poate adresa instanţei. Judecarea cererilor se face de urgenţă, în termen de cel mult 48 de ore. Instanţa poate amâna pronunţarea cu cel mult 24 de ore, iar redactarea hotărârii se face în aceeaşi zi.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.