VIDEO Florin Cîțu, întrebat dacă rămâne premier în caz că pierde cursa pentru șefia PNL: 'Nu are nicio legătură, aici este o competiţie pentru PNL'

Autor: Cristi Șelaru, Redactor

Publicat: 30-05-2021

Actualizat: 30-05-2021

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Vicepreşedintele PNL, premierul Florin Cîţu, care şi-a anunţat intrarea în cursa pentru şefia partidului, a afirmat că nu se pune problema ca cel care va pierde alegerile interne să-şi piardă şi funcţia publică pe care o deţine în prezent. ”Nu are nicio legătură, aici este o competiţie pentru PNL”, a afirmat Cîţu.

”Fac parte din echipa domnului preşedinte, dar acum este o competiţie pentru PNL (...) Polii de putere vor exista întotdeauna. Preşedintele Camerei Deputaţilor (funcţie deţinută de Ludovic Orban – n.r) este o funcţie în Parlamentul României, este un for legislativ, premierul este premier. Nu are nicio legătură, aici este o competiţie pentru PNL”, declarat, duminică, Florin Cîţu, întrebat dacă cel care va pierde alegerile interne va rămâne fără funcţia publică pe care o deţine în prezent.

Citește și: În timp ce Florin Cîțu a fost înconjurat de liderii PNL, Ludovic Orban a fost lăsat singur în fața presei: Discurs de om înfrânt al liderului liberal

Întrebat dacă a discutat cu Ludovic Orban, Cîţu a precizat: ”Am avut o discuţie înainte de decizie cu Ludovic Orban. O să fie o competiţie în PNL în care PNL o să iasă mai puternic la final”.

De asemenea, întrebat dacă îl va coopta pe Ludovic Orban în echipa sa, în cazul în care va câştiga, Cîţu a declarat: ”Competiţia abia începe, dar sigur Ludovic Orban are o experienţă importantă în PNL ca politician, premier, o experienţă pe care o putem folosi împreună pentru PNL”.

Citește și: VIDEO Cum l-a umilit Florin Cîțu pe Ludovic Orban la anunțul că vrea să îi ia locul .


Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri