VIDEO FOTO Grindeanu dă peste cap toate topurile: Sute de kilometri de autostradă vor fi gata până la sfârșitul anului

Autor: Nicoleta Nicolau

Publicat: 09-09-2024

Actualizat: 10-09-2024

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu a declarat luni, la Antena3 CNN, că speră ca, până la sfârșitul acestui an, să mai dea în folosință aproximativ 200 de kilometri noi de autostradă

Ministrul de resort spune că până în anul 2022, la minister s-a lucrat intens pentru a pregăti și lansa licitațiile, care au începtu să se concretizeze în lucrări în 2023, 2024, și pentru 2025.

Întrebat câți bani au costat lucrările pentru care a dat oridnul de începere, Grindeanu spune că acestea sunt de „peste 10 miliarde de euro... spre 15“.

„Astăzi, când vorbim, sunt în execuție în România aproape 800 de kilometri de autostradă și drum expres. 780, să fiu mai exact“, a spus Grindeanu“.

Întrebat dacă războiul din Ucraina și întărirea flancului estic al NATO sunt motive, el a spus că „se lucrează peste tot, nu doar pe est“. „Acum, în licitație este și drumul expres de la Focșani la Brăila. Podul Brăila ar trebui să se continue și e în lucru, astfel încât acest drum expres să se extindă până în Portul Constanța“, a mai spus Grindeanu, la Antena 3 CNN.

content-image

Tot spre Constanța se continuă lucrările și pe A0. „La A0, sper să închid semicercul sudic. În acest moment sunt dați 50 de kilometri, jumătate din proiect. În toamna acestui an, spre sfârșitul anului, trebuie să se finalizeze ultimul segment de pe semicercul sudic. Când vii dinspre Pitești spre Constanța, să mergi doar pe autostradă, astfel încât tot traficul să fie deviat de pe centură, direct pe autostradă“, a explicat ministrul Transporturilor.

Sorin Grindeanu spune că el a fost ministrul care a construit cei mai mulți kilometri de autostradă: „De când sunt ministru, am dat în circulație 202 de kilometri de autostradă și drum expres. Până la sfârșitul anului, sper să ajung la 400. Știți cine e pe locul 2? Ministrul Szilaghi, care are vreo 90. Sunt vreo câțiva miniștri cu 20 sau chiar 0 kilometri“, a subliniat Grindeanu.

 

 

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri