VIDEO Frații Tate, aroganță maximă. Andrew anunță că poate ajunge președinte, în timp ce Tristan spune că nu se desparte de perna de la închisoare

Autor: Anca Flondor

Publicat: 03-03-2025 17:13

Actualizat: 03-03-2025 19:13

Article thumbnail

Sursă foto: Instagram

Aroganțele fraților Tate continuă. După ce au părăsit România și au ajuns în SUA, au început să apară o mulțime de filmulețe în care arată ce au făcut cu câteva ore înainte de a părăsi țara sau despre ce au discutat în avion. Nu au uitat să facă și amenințări la adresa autorităților românești. În aproape toate clipurile, cei doi susțin că sunt nevinovați.

Andrew Tate spune că a știut mereu că va pleca din România și că s-a simțit ca James Bond în dimineața în care a plecat cu avionul privat. Cei doi au postat și un film cu drumul de acasă și până în momentul în care s-au suit în avion.

 

 

 

 

"Oamenii e uită la filme cu James Bond, apoi merg acasă. Toți își doresc să fie ca el, dar nu sunt. Dimineața se duc la muncă. Eu pot să fiu James Bond. Sunt luptător profesionist, sunt bogat. Am case, mașini, femei frumoase. Apoi autoritățile din Anglia, administrația Biden și alții decid să mă elimine. E o treabă de profesioniști. Toată media să mintă. Și apoi sunt să fiu aruncat în închisoare în România, unde este un sistem corupt. Apoi ies, și stau în arest la domiciliu cu fratele meu. Mulți oameni nu ajung să trăiască la Bond pentru că le este frică de băieții răi. Pot să văd ce se întâmplă în viitor. După prima dată când am fost la închisoare i-am spus lui Tristan. Nu s-a terminat. Simțeam. Nu sunt mediu, dar știu lucuri. Știu cce se va întâmpla. Știu că aș putea ajunge prim ministru, poate chiar și președinte. Știu. După a doua arestare i-am zis, Gata am terminat cu închisoarea în România. Și uite am avut dreptate. Da simt că undeva în viito va mai fi o formă de încarcerare. Unde poate să fie mai rău ca în închisoarea din România. În Uzbekistan? Cine știe.

 

Sunt în acest avion pentru că nu mi-a păsat de nimic ", este o parte din discursul sportivului.

 

 

Fratele său, Tristan, spune că oriunde merge își ia și perna pe care a dormit în închisoare.

"Când eram în închisoare am promis că voi face asta. Am ceva din închisoare. Asta este haina de 12 mii de euro. Pe asta am dormit eu. A fost perna din închisoare. Și cu acest costum cu care sunt acum îmbrăcat. Nu mă pot învinge. Vreau să arăt tuturor asta. Pentru că sunt pregătit să merg înapoi. Chiar sunt pregătit. Nu mă pot învinge", spune acesta cu zâmbetul pe buze.

 

 

 

Apoi au

 

 

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri