VIDEO George Simion, în fața românilor din Irlanda: 'Nicușor Dan nu este președintele românilor și ne face de rușine peste tot'

Autor: Anca Flondor

Publicat: 05-10-2025 19:10

Actualizat: 05-10-2025 19:24

Article thumbnail

Sursă foto: Inquam Photos / Codrin Unici

George Simion a criticat modul în care actualul președinte al României, Nicușor Dan, reprezintă țara pe plan internațional, în cadrul întâlnirii cu românii din Irlanda. El a mai afirmat că acesta este o rușine pentru români și o expresie a eșecului sistemului politic actual.

„Nicușor Dan nu este președintele românilor și ne face de rușine peste tot”, a declarat George Simion,

Acesta a subliniat că reacțiile publice la afirmațiile sale confirmă o realitate dureroasă.

„Și dacă unii s-au simțit jigniți, într-adevăr este jignitor pentru toate persoanele cu autism să fie identificate cu Nicușor Dan.”, a mi spus liderul AUR.

Simion a adăugat că nu a făcut decât să spună adevărul, chiar dacă adevărul deranjează:

„Dar eu am spus adevărul și cine nu vrea să accepte adevărul, la fel ca în timpul pandemiei, la fel cu această criză energetică care distruge România, la fel cu distrugerea firmelor românești, la fel cu fermierii care nu mai sunt lăsați să fie fermieri, oamenii de afaceri care nu mai sunt lăsați să fie oameni de afaceri și, din păcate, românii care vor să se întoarcă acasă și nu sunt lăsați să se întoarcă acasă pentru că sunt taxați, descurajați, controlați, dacă deschid o mică afacere.”

Simion a transmis că AUR va continua să spună lucrurilor pe nume, să apere adevărul și să lupte pentru drepturile românilor din țară și din diaspora.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri