Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

VIDEO - George Simion, la 32 de ani de la Revoluție: 'Nu pentru a fi arestați la domiciliu 115.000 de frați de-ai noștri au murit oameni în 1989'

george simion

Senatul şi Camera Deputaţilor s-au reunit, joi, în şedinţă de plen solemnă consacrată împlinirii a 32 de ani de la Revoluţia Română din Decembrie 1989. Şedinţa a început cu intonarea Imnului Naţional, iar parlamentarii au păstrat un moment de reculegere.

Copreședintele AUR, George Simion, a comparat perioada de atunci cu cea de acum.

„Dumnezeu să-i ierte pe cei care au murit în Revoluția Română și să ne ierte și pe noi că nu am făcut ce trebuie. Când aveam 18 ani am lansat campania Eroii nu mor niciodată. Mă bucur mult că acum pot onora memoria, de la tribuna Parlamentului. (...) Ion ILiescu și clica lui care a pus mâna pe putere nici acum nu au ajuns în închisori, unde le e locul. Eroina justiției din România, doamna Laura Codruța Koveși,  a fost complice într-un mod jenant și a îngăduit ca acești criminali să nu înfunde pușcăriile. (...)

L-ați omorât pe Ceaușescu și au ajuns la putere câinii sălbatici din jurul lui. (...) Din păcate în România azi nu suntem independenți și se primesc ordine de la ambasade precum se primeau odinioară ordine de la Moscova. Nu pentru asta au murit românii: nu pentru a fi arestați la domiciliu 115.000 de frați de-ai noștri, care sunt perfect sănătoși și au teste. Sunt închiși și arestați!”, a spus Simion.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.