România are o șansă imensă. Hai să nu o irosim, transmite liderul AUR, George Simion, după ce datele preliminare arată că C. Georgescu a trecut în turul II al alegerilor prezidențiale alături de Elena Lasconi.
„Poporul român a vorbit! Este timpul ca poporul român să fie ascultat. PSD și PNL vor dispărea din configurația viitoare a României. E timpul să facem ce trebuie. Îndemn pe toată lumea să meargă la vot pe 1 și 8 decembrie și să lăsăm poporul român să decidă în continuare. E nevoie de calm și să slujim românii. Sunt bucuros că suveranismul a ieșit pe primul loc. Acuzațiile acelea că noi am fi făcut aranjamente se dovedesc false. După 35 de ani, România are o șansă imensă. Hai să nu o irosim”, a spus Simion.
De menționat în acest context și faptul că Diana Șoșoacă a anunțat în direct la Realitatea Plus că îl va susține în turul doi al alegerilor prezidențiale pe Călin Georgescu.
Candidatul USR la Preşedinţiei Elena Lasconi a trecut pe poziţia a doua, depăşindu-l pe Marcel Ciolacu ca număr de voturi, ceea ce înseamnă că va intra în turul al dolea al alegelor prezidenţiale, cu independentul Călin Georgescu, care este pe primul loc, cu 22,94% din voturile exprimate, după centralizarea a peste 99, 91% din procesele verbale.
La acest moment, Lasconi l-a depăşit pe Marcel Ciolacu cu 154 de voturi.
Călin Georgescu are 22,94% din voturi.
Comentează