VIDEO George Simion drege busuiocul după ce ar fi chemat doar presa străină la anunțul rezultatelor: 'Are prioritate'

Autor: Nicoleta Nicolau

Publicat: 18-05-2025 13:27

Actualizat: 18-05-2025 16:27

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

George Simion a făcut o serie de declarații de presă, în urmă cu puțin timp.

„Până la ora 21:00, presa internațională are prioritate. Apoi, cu drag – trecând peste toate divergențele și neînțelegerile – mă pun la dispoziția oricărui organ de presă care înțelege că România are nevoie de iertare. Este în interesul tuturor ca românii și opinia publică internațională să fie corect informați despre ce se întâmplă în România”, a transmis George Simion, subliniind disponibilitatea sa de a acorda interviuri chiar și la ore târzii, pentru „a oferi comentarii echilibrate”.

Comentariul său vine după ce, pe surse, s-a conturat informația potrivit căreia George Simion își așteaptă rezultatul din turul al doilea al scrutinului în biroul său din Parlament. Sursele mai precizau că liderul AUR intenționează să organizeze, în cursul serii, un eveniment la intrarea oficială în Palatul Parlamentului, dinspre Piața Constituției, pentru a marca momentul anunțării rezultatelor exit poll-urilor și că la eveniment ar fi fost invitate exclusiv publicații și jurnaliști din presa străină.

Simion a precizat că nu mai dorește să insiste asupra momentelor tensionate din campanie și că speră ca, începând de mâine, „toți actorii politici să contribuie la unitatea națională”.

Referindu-se la acuzațiile legate de posibile nereguli în procesul electoral, liderul AUR a declarat: „Astăzi ne vom concentra pe a evita fraudarea votului. Avem multe persoane decedate pe liste. Am fost acuzați de dezinformare, dar nimeni nu a explicat de ce sunt 18 milioane de oameni înscriși pe listele electorale. În primul tur nu am avut această situație”, a spus el, în engleză, jurnaliștilor străini.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri