Liderul PSD, Sorin Grindeanu, a declarat, înainte de la pleca la ședința coaliției de la Palatul Victoria, că nu este de acord cu tăieri salariale de la anuimte categorii de bugetari.
„O să aștept să vedem ce spun... dacă cei de la USR vor să taie salariile la medici, salariile la profesori, la milițieni, la jandarmi, la toată lumea, noi nu suntem de acord.
Întrebat dacă trebuie schimbat Ilie Bolojan, după anunțul că am intrat în recesiune, Grindeanu a spus: Vă dați seama că asta e o analiză pe care nu putem face.
Cu ce condiții vine PSD la masa coaliției: liniile roșii puse în fața lui Bolojan înaintea deciziilor pe buget (surse)
Partidul Social Democrat merge luni la ședința coaliției care urmează să înceapă la ora 13:00, cu un set clar de condiții, potrivit unor surselor noastre politice. Reuniunea este convocată de premierul Ilie Bolojan, iar discuțiile vizează măsuri sensibile legate de buget și reducerea cheltuielilor.
Excepții cerute de la tăierile de salarii
Social-democrații cer ca reducerea de 10% din bugetele de salarii să nu se aplice în anumite domenii considerate esențiale.
Potrivit surselor, PSD solicită exceptarea Sănătății, Educației – inclusiv învățământul universitar –, Ordinii Publice și, posibil, a sectorului cultural.
Avizarea ordonanței, condiționată de aceste modificări
Sursele politice citate au precizat că forma finală a Ordonanței de Urgență nu a ajuns încă la Ministerul Justiției, aflat în portofoliul PSD, instituție care are rolul de ultim avizator.
Miniștrii PSD ar urma să își dea acordul asupra actului normativ doar dacă excepțiile solicitate vor fi introduse în text.
Discuție închisă pe măsurile de relansare economică
În ceea ce privește pachetul de măsuri de relansare economică propus de PSD, subiectul este considerat închis, mai arată sursele citate.





























Comentează