VIDEO Grindeanu, mulțumit de felul în care avansează lucrările pe Valea Oltului

Autor: Alice Draghici

Publicat: 09-07-2024

Actualizat: 09-07-2024

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Lucrările pe Valea Oltului au reînceput marți la ora 6.00 și vor continua până la ora 20.00, când se va redeschide circulația pe DN 7, între Boița și Lazaret. „Încă din prima zi s-a avansat foarte bine: au fost tăiați peste 800 din cei 20.000 de arbori aflați în zona critică a versantului”, afirmă ministrul Transportului, Sorin Grindeanu, despre lucrările de pe Valea Oltului.

Echipele sunt bine mobilizate, spune ministrul. Intervin în 8 puncte de lucru pentru defrișarea arborilor și îndepărtarea de pe versant a maselor de pământ și de rocă instabile.

„Încă din prima zi s-a avansat foarte bine: au fost tăiați peste 800 din cei 20.000 de arbori aflați în zona critică a versantului. Tot ieri au fost asigurate traseele pentru accesul la parcelele de pădure de pe zonele montane înalte. În paralel, echipajele aflate pe zona drumului degajează copacii și masele de rocă și de pământ care cad pe carosabil, astfel încât circulația să poată fi deschisă rapid în intervalele 7.30- 8.00 și 16.30- 17.00, dar și la ora 20.00. Antreprenorul turc trebuie să defrișeze cele 10 ha de pădure din zona versantului din proximitatea DN7 (zona critică) în perioada 8 iulie- 9 august”, arată ministrul.

Traficul pe Valea Oltului s-a închis luni, timp de o lună, între orele 6.00 – 20.00, din cauza lucrărilor ce trebuie făcute la lotul 2 al autostrăzii Sibiu-Pitești.

CNAIR a stabilit rute ocolitoare iar CFR a suplimentat numărul de trenuri.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri