Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

VIDEO Ieșire nervoasă extrem de rară a lui Roger Federer - A fost sancționat de arbitru

roger federer

Tenismenul elveţian Roger Federer, locul 3 ATP, a avut o un gest nesportiv, rar în cariera lui, în meciul cu germanul Alexander Zverev, locul 6 ATP, din sferturile de finală ale turneului de 1.000 de puncte de la Shanghai, potrivit news.ro

La scorul de 0-3 în decisiv, Federer a ratat un rever din apropierea fielului, apoi, uşor nervos, a trimis o minge în tribune. Gestul elveţianului nu a fost unul violent, el a trimis mai mult o boltă, dar totuşi mingea a aterizat în afara spaţiului terenului.

"Încălcarea regulamentului, gest nesportiv, punct de penalizare, domnul Federer", a anunţat arbitrul.

Elveţianul nu a fost de acord cu decizia şi a discutat în contradictoriu cu arbitrul, spunându-i că lovitura sa a fost fără intensitate şi nu a pus pe nimeni în pericol, dar conducătorul meciului, chiar dacă a recunoscut afirmaţiile fostului lider ATP, şi-a păstrat hotărârea.

Roger Federer a fost învins de germanul Alexander Zverev, locul 6 ATP, scor 3-6, 7-6 (9), 3-6, în sferturile Mastersului de la Shanghai, după ce numărul 3 mondial a salvat cinci mingi de meci în setul doi.

Zverev, în vârstă de 22 de ani, va evolua în semifinale cu învingătorul din meciul dintre italianul Matteo Berrettini şi austriacul Dominic Thiem.

 

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.