Premierul Ilie Bolojan a explicat ce urmează dacă Guvernul condus de el cade la moțiunea de cenzură.
Ce a spus Bolojan
Premierul a fost întrebat, la Digi 24, ce urmează dacă moțiunea de cenzură PSD-AUR trece în Parlament.
„Apare o perioadă de provizorat. Guvernul în funcție rămâne pe mai departe până se formează noul Guvern. El nu are competențe totale, sunt limitări. Această situație, mai ales acum, este un inconvenient. Nu face decât să afecteze România.
Riscăm să pierdem miliarde de euro din fonduri europene. Orice perturbație înseamnă creșterea dobânzilor.
Când vine un Guvern care nu generează încredere înseamnă că fiecare cetățean o să plătească un ban în plus. La un moment dat o să fie o nouă dezamăgire.
Guvernele PSD și PNL ne-au băgat în datorii, nu trebuie să ne ascundem de acest lucru”, a spus Bolojan.
Premierul a fost întrebat dacă există consens cu restul partidelor pe teme majore, de exemplu PNRR.
„La Safe, pe componenta de apărare, există acord. Zilele următoare se va vedea dacă acest acord funcționează între partide.
Legea salarizării e delicată. Există încă 2-3 probleme importante, una ține pe partea de carbonizare. Câte centrale o să mai rămână în funcțiune, câte trebuie să dispară. România și-a luat acest angajament, de a închide unele centrale. Din păcate, pentru că nu ne-am făcut treaba, nu ne-am atins aceste angajamente”, a mai adăugat Bolojan.
Bolojan a avertizat că șantierele din toată România -autostrăzi, spitale, școli -depind de un guvern care lucrează zilnic pentru plăți și rezolvarea problemelor. Autostrada Moldovei a fost dată ca exemplu.
„Dacă nu ai un guvern care lucrează de dimineața până seara pentru aceste proiecte, este posibil să fie compromis în perioada următoare", a spus premierul.
Bolojan a atras atenția că așteptările create de o schimbare de guvern nu pot fi onorate rapid. Resursele sunt limitate, angajamentele față de partenerii europeni sunt ferme, iar pierderile nu vor fi asumate de nimeni.
Premierul Ilie Bolojan a mai avertizat că orice Guvern care va promite creșteri salariale mari în sectorul public fără acoperire reală își bate joc de români.
Referitor la legea salarizării, Bolojan a explicat că fondul de salarii din sectorul public se ridică la 166 de miliarde de lei. Creșterile posibile sunt de câteva miliarde — atât cât permite angajamentul ca ponderea salariilor în PIB să nu depășească aproximativ 8%.
Cine promite mai mult are două opțiuni: creșteri minime pentru toți sau reducerea personalului excedentar. „Dacă vrei să crești cu mai mult, trebuie să reduci baza", a spus premierul, adăugând că acest lucru a fost făcut doar parțial.
Moțiunea PSD-AUR
PSD și AUR au anunțat că vor iniția împreună o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan. Anunțul a fost făcut luni de lideri de la cele două partide politice.
Marian Neacșu de la PSD și Petrișor Peiu de la AUR au susținut luni dimineață o conferință de presă comună în care au anunțat că pregătesc o moțiune de cenzură.
„S-a decis ca noi să ne ocupăm de partea tehnică a unei moțiuni de cenzură abordarea politică va fi stabilită de președinții celor două partide probabil pe parcursul acestei zile”, a declarat social-democratul Marian Neacșu.
Petrișor Peiu a confirmat demersul realizat în comun cu PSD.
„Facem un demers comun de redactarea unei moțiuni de cenzură (...) cu scopul de a demite guvernul Bolojan”, a declarat Petrișor Peiu de la AUR. Moțiunea de cenzură ar putea să fie dezbătută la începutul lunii mai cu scopul de a demite guvernul Bolojan.
Motivația PSD
Sorin Grindeanu clarifică intenția PSD-AUR privind moțiunea de cenzură împotriva guvernului Bolojan: scopul comun este demiterea guvernului, fără niciun acord politic ulterior.
Sorin Grindeanu, președintele PSD, a declarat, luni, că între PSD și celelalte partide care susțin moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan nu există și nu a existat niciun acord politic pentru perioada de după un eventual vot de demitere a executivului.
Grindeanu a spus că scopul comun este strict demiterea Guvernului Bolojan. Colaborarea cu AUR, Pace, SOS și alte formațiuni nu implică înțelegeri pentru perioada ulterioară.
„Nu există niciun fel de acord politic post moțiune și aceste lucruri nu au făcut parte din niciun fel de discuție", a declarat liderul PSD, adăugând că dorește să fie „foarte bineînțeles" în această privință.
Biroul Permanent Național al PSD a decis în unanimitate că deputații și senatorii partidului vor semna și vor vota moțiunea de cenzură.
Grindeanu a cerut secretarilor de stat și prefecților propuși de PSD să își prezinte demisiile într-un termen rezonabil. Astfel, la momentul depunerii moțiunii, toți reprezentanții partidului vor fi în afara arcului guvernamental.
„Îmi doresc ca atunci când avem moțiunea depusă, toți acești reprezentanți ai noștri să fie cu demisiile scrise", a spus Grindeanu.
Depunerea moțiunii de cenzură urmează să aibă loc în zilele următoare.
Textul este deschis propunerilor din partea tuturor semnatarilor, atât PSD, cât și AUR. Redactarea părții tehnice a fost încredințată lui Marian Neacșu, din partea PSD, și senatorului Petrișor Peiu, din partea AUR.
Potrivit liderului AUR, George Simion, moțiunea va fi depusă după strângerea a minim 233 de semnături. Votul în Parlament ar putea avea loc pe 5 mai. Pentru demiterea guvernului sunt necesare cel puțin 233 de voturi favorabile.
Motivația AUR
Președintele AUR, George Simion, a declarat, la puțin timp după anunțul privind demersul comun cu PSD, că AUR întreprinde toate măsurile pentru a da jos Guvernul Bolojan.
Declarațiile au fost făcute luni dimineață în cadrul unei conferințe de presă.
„AUR întreprinde toate măsurile pentru a da jos această guvernare, această coaliție care a adus doar sărăcie (...) Decizia AUR este de a da jos Guvernul Bolojan”, a explicat George Simion.
Moțiunea de cenzură va fi depusă după ce vor fi strânse semnăturile necesare. Dacă totul va merge conform planului „pe 5 mai vom avea un vot pentru debarcarea Guvernului Bolojan”, a mai spus Simion.
„Noi dialogăm cu toți actorii politici, primează interesul cetățenilor și al firmelor românești (...) Fac un apel la toți parlamentarii indiferent de coloratura politică să înțeleagă că suntem în criză
Anterior, Marian Neacșu de la PSD și Petrișor Peiu de la AUR au susținut o conferință de presă comună în care au anunțat că pregătesc o moțiune de cenzură.
„S-a decis ca noi să ne ocupăm de partea tehnică a unei moțiuni de cenzură abordarea politică va fi stabilită de președinții celor două partide probabil pe parcursul acestei zile”, a declarat social-democratul Marian Neacșu.
Petrișor Peiu a confirmat demersul realizat în comun cu PSD.
„Facem un demers comun de redactarea unei moțiuni de cenzură (...) cu scopul de a demite guvernul Bolojan”, a declarat Petrișor Peiu de la AUR.





























