VIDEO Ilie Bolojan recunoaște în premieră că a fost împins să candideze: Motivul pentru care a refuzat

Autor: Lucian Negrea, Reporter

Publicat: 24-03-2025 19:48

Actualizat: 24-03-2025 21:48

Article thumbnail

Sursă foto:  Credit: Daniel MIHAILESCU / AFP / Profimedia

Președintele interimar Ilie Bolojan recunoaște că au existat oameni din jurul său care i-au cerut să candideze la alegerile prezidențiale, chiar dacă asta ar fi însemnat să rupă coaliția de guvernare. Bolojan susține că el nu a vrut sub nicio formă să-și încalce cuvântul dat liderilor coaliției, asta pentru că este nevoie de o construcție politică puternică pe termen lung.

”Nu am regretat decizia de a respecta înțelegeri, pentru că respectarea unor înțelegeri creează condiții pe termen lung pentru a fi credibil și pentru a putea să facă alte lucruri. Vorbind deschis: nu președintele este problema principală a României, pentru că sistemul nostru constituțional este gândit să împartă puterea între Guvern și președinte. Atunci cân președintele și Guvernul s-au înțeles, atunci s-au putut face lucrurile. Greutatea economică este la Guvern și trebuie să înțelegem că oricine va fi președinte trebuie să aibă o majoritate parlamentară solidă, o relație de colaborare pentru că noi trebuie să facem extrem de multe, avem de luat măsuri, de corectat deficite bugetare și alte măsuri pentru că altfel riscăm să ajungem în situații complicate”, a mai explicat Ilie Bolojan.

”Oameni care m-au simpatizat, mulți care m-au cunoscut mi-au zis să candidez, dar eu întotdeauna am înțeles că lucrurile nu se fac de unul singur, se fac în echipă. Am înțeles că doar prin colaborare poți obține rezultate. Când incorporăm aceste lucruri la nivel de politică națională, atunci ne vom certa mai puțin, ne vom lovi mai puțin. Dacă nu vom face asta, atunci vom creea

Nu au existat ședințe de coaliție care să abordeze aceste subiect”, a spus Ilie Bolojan.

Ilie Bolojan: România este într-o situație complicată

”Este o Românie într-o situație complicată pentru că avem războiul din Ucraina, avem necesitatea de a aloca mai mulți bani pentru Apărare, avem problemele noastre în intern, avem un deficit destul de mare acumulat în ultimii ani, este o perioadă de pre campanie, cu o situație tensionată social.

E o responsabilitate mare pentru că una este să ai un președinte cu câteva milioane de voturi în spate, are legitimitatea dată de români. Sigur, și eu am legitimitatea dată de faptul că am fost ales senator și președinte al Senatului. Am posibilități limitate pentru a ține această situație grea pe umeri. Este o situație politică internă complicată și e foarte important ceea ce facem, pentru că astfel câștigăm sau pierdem încrederea românilor. Toate lucrurile astea afectează românii, investițiile, speranța românilor că vom avea un viitor mai bun”, a spus Ilie Bolojan, la Observator.

 

 

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri