Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

VIDEO | Imagini cu zimbri care se hrănesc în Parcul Natural Vânători Neamţ - Animalele primesc hrană adiţională

zimbru

Romsilva a publicat, vineri, imagini cu zimbri care se hrănesc în Parcul Natural Vânători Neamţ, precizând că, în această perioadă, animalele primesc hrană adiţională pentru a evita conflictele cu comunităţile locale, informează News.ro.

”Zimbri în libertate se hrănesc într-o pădure a Parcului Natural Vânători Neamţ. În această perioadă, când hrana este deficitară, zimbrilor li se alocă hrană adiţională în păduri, pentru a evita conflictele cu comunităţile locale, a transmis, vineri, Romsilva, alături de imagini cu zimbri care mănâncă.

Potrivit specialiştilor, zimbrul poate ajunge şi la 920 de kilograme, iar femelele au o greutate mai mică, între 320 şi 640 kg. ”Masculii sunt solitari, iar femelele de zimbru în libertate trăiesc în turme, alături de pui, până când aceştia ating maturitatea. A fost reintrodus în fauna României în anul 1958, la aproape două secole de la dispariţia sa, de către silvicultorii români, prin aducerea, din Polonia, a doi zimbri, numiţi Podarec şi Polonka”, au mai transmis reprezentanţii Romsilva.

Potrivit acestora, treptat, s-au format mai multe nuclee de zimbri, unul din acestea fiind cel de la Parcul Natural Vânători Neamţ.

Parcul Natural Vanatori Neamţ, unul dintre cele 22 de parcuri naţionale şi natural administrate de Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva, este situat în nordul judeţului Neamţ.

Parcul Natural Vanatori Neamt se întinde pe o suprafaţă de 30.818 hectare, din care 26.190 de hectare păduri, pe versantul estic al Munţilor Stânişoarei şi Subcarpaţii Neamţului, acoperind bazinul Ozanei şi al Cracăului.

Regia Nationala a Padurilor - Romsilva administrează trei nuclee de zimbri, la Bucşani, Haţeg şi Vânători Neamţ, cu un efectiv total de peste o sută de exemplare.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.