VIDEO Imagini pe care milioane de ortodocși nu le văd: Ce se întâmplă într-o mănăstire unică din România

Autor: Cristi Șelaru, Redactor

Publicat: 02-01-2022

Actualizat: 03-01-2022

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Mănăstirea Pantocrator de la Drăgăneşti – Vlaşca, județul Teleorman, ctitorie a lui Gigi Becali și Adriean Videanu, este unică, prin forma sa, în România. Însă, dincolo de frumusețea arhitectonică și interioară a sfântului lăcaș de cult, ceea ce se întâmplă în timpul slujbelor depășește orice sentiment trăit de un credincios.

Mănăstirea Pantocrator este printre puținele din țară în care, în timpul Sfintei Liturghii, are loc un moment pe cât de unic, pe atât de special. Este vorba despre ceea ce se numește ”hora îngerilor”, un moment inspirat din tradiția athonită, prin care sunt legănate policandrele. Concret, în timp ce preoții slujesc, policandrele, pe care sunt lumânări aprinse, sunt rotite, creând un moment aparte.

”Părinții athoniți spun că această rânduială închipuie ”hora îngerilor”, adică rugăciunea comună, comuniunea Bisericii luptătoare cu cea triumfătoare. Noi respectăm această tradiție și este un moment unic în timpul slujbelor.”, a spus, pentru STIRIPESURSE.RO, părintele Serafim Baciu, după Sfânta Liturghie de duminică, săvârșită de Preasfințitul Galaction, episcopul Alexandriei și Teleormanului, alături de un sobor de 18 preoți și diaconi.

Dacă în în mănăstirile din Sfântul Munte Athos, ”hora îngerilor” este ceva obișnuit, la noi în țară este o excepție. O excepție care are loc, iată, la Mănăstirea Pantocrator, unde stareț este Sebastian Serdaru, precum și în alte câteva sfinte lăcașuri, precum Mănăstirea Mihai Vodă și la Biserica Sfântul Grigorie Palama - Politehnica, din București.

Mănăstirea Pantocrator din Drăgănești-Vlașca deține cea mai mare părticică din cinstitele moaște ale Sf. Maria Magdalena de pe teritoriul României, încă din 2013, anume o bucată din coastele sale. Ridicarea Mănăstirii Pantocrator a început în 2011, pe ruinele unui fost spital, părăsit de 30 de ani, și ale unui fost grajd.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri