Polițiștii Capitalei au identificat și dus la audieri, miercuri, un bărbat de 28 de ani, care în luna august și-ar fi lovit cu pumnii și palmele fiul de 12 ani pe o stradă din Sectorul 3.
Potrivit surselor STIRIPESURSE.RO, agresorul este Balint Vasile Daniel, fiul lui Sile Cămătaru. Victima este fiul acestuia, în vârstă de 12 ani, care este crescut de bunici și nu locuiește împreună cu tatăl său.
Din primele date, un membru al familiei ar fi fost sunat de alte persoane (minori), care au folosit un limbaj jignitor. Tatăl s-ar fi enervat pe motiv că fiul său „nu a reacționat” și „le-a permis” celorlalți să vorbească în acel mod, si l a lovit.
Polițiștii s-au sesizat din oficiu cu privire la cele întâmplate, nefiind formulată până în prezent nicio plângere din partea familiei.
Ce spune Poliția Capitalei
Poliția Capitalei anunță că miercuri polițiștii au depistat un bărbat de 28 de ani, bănuit de săvârșirea infracțiunilor de violență în familie și tulburarea liniștii și ordinii publice.
În acest caz, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Sector 3 s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că, în cursul lunii august, un bărbat de 28 de ani și-ar fi agresat fiul de 12 ani.
În urma cercetărilor s-a stabilit că, pe o stradă din Sectorul 3, pe fondul unor neînțelegeri, bărbatul și-ar fi lovit fiul în mod repetat cu palmele și pumnii în zona capului și a corpului, fapt care a condus, de asemenea, și la tulburarea liniștii și ordinii publice.
Bărbatul identificat a fost dus miercuri la audieri.
„Menționăm faptul că atât bunicii copilului din partea mamei (care au în fapt copilul în îngrijire), cât și mama acestuia, în calitate de aparținători legali ai persoanei vătămate, au refuzat emiterea unui ordin de protecție provizoriu și nu au dorit să formuleze plângere penală împotriva agresorului. De asemenea, s-a luat legătura cu inspectorii Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 4, în vederea dispunerii măsurilor din competență”, transmite Poliția Capitalei.
Comentează