VIDEO Îmbrânceli în stradă la protestul lui Igor Dodon: 'Până nu vor fi analizate toate contestațiile, nu vom recunoaște nici un fel de alegeri!'

Autor: Mihai Cistelican

Publicat: 29-09-2025 12:39

Actualizat: 29-09-2025 12:51

Article thumbnail

Sursă foto: captură video

Igor Dodon, liderul socialiștilor moldoveni și reprezentant al alianței electorale Blocul Patriotic, a anunțat că el și partenerii săi nu vor recunoaște rezultatul alegerilor parlamentare din Moldova până când nu vor fi analizate toate contestațiile, relatează Mediafax. Blocul Patriotic a fost înfrânt în alegeri.

Igor Dodon este un politician moldovean, cunoscut mai ales pentru faptul că a fost președintele Republicii Moldova între 2016 și 2020. Provenit din Partidul Comunist, el a ajuns lider al Partidului Socialiștilor din Republica Moldova. În prezent, este șeful opoziției proruse reunite în alianța Blocul Patriotic.

Dodon s-a adresat jurnaliștilor luni, la prânz, în timpul unui miting convocat pentru a protesta față de modul în care au fost organizate alegerile parlamentare din Republica Moldova.

„Sunt unele încălcări pe care noi le analizăm până la sfârșitul zilei”, a explicat Igor Dodon.

Înainte să-și susțină discursul au existat îmbrânceli între forțele de ordine și un individ, însă nu se știe la ora actuală de la ce a început scandalul.

Dodon a mai spus că toate contestațiile au fost depuse la CEC (Comisia Electorală Centrală n.r.) conform procedurilor în vigoare.

„Până nu vor fi analizate toate contestațiile, nu vom recunoaște nici un fel de alegeri”, a declarat Igor Dodon în timpul mitingului de la Chișinău.

Partidul proeuropean PAS și-a zdrobit adversarii la alegerile parlamentare din Republica Moldova. PAS are peste 50% dintre voturi și va obține cel puțin 55 de mandate în Parlament. Coaliția partidelor proruse nu are nici măcar jumătate din numărul total de voturi obținute de PAS.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri