VIDEO Incendiu puternic la mai multe barăci din Constanţa: O persoană a fost rănită

Autor: Andreea Năstase

Publicat: 02-12-2021

Actualizat: 02-12-2021

Article thumbnail

Sursă foto: ziuaconstanta.ro

Un puternic incendiu a izbucnit, joi, la mai multe barăci din municipiul Constanţa, iar o persoană a fost rănită, fiind transportată, inconştientă, la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă, conform news.ro.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea, pompierii au fost solicitaţi să intervină, joi, după izbucnirea unui incendiu la o baracă de pe strada Justiţiei din municipiul Constanţa.

Acolo s-au deplasat mai multe echipaje de stingere şi medicale.

Conform primelor informaţii, ar fi afectată o suprafaţă de 250 de metri pătraţi, iar focul s-ar fi extins la cinci barăci, în zona respectivă fiind mult fum.

De asemenea, o persoană a fost evacuată, fiind preluată inconştientă de echipajul SMURD şi transportată la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa.

Alte persoane au părăsit barăcile până la sosirea echipelor de intervenţie.

La ora transmiterii acestei ştiri, pompierii intervin pentru stingerea incendiului.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri