Zeci de soldaţi şi pompieri se luptau marţi cu flăcările care fac ravagii în sudul Albaniei, în apropiere de graniţa cu Grecia, a indicat Ministerul Apărării din această ţară, informează AFP.
O persoană a fost arestată şi inculpată în cursul dimineţii pentru "incendiere intenţionată", a anunţat ministrul de interne Taulant Balla.
Mai multe focare ale incendiului au fost aduse sub control începând de luni seara, însă temperaturile foarte ridicate şi vântul îngreunează lupta împotriva flăcărilor în apropierea municipalităţilor Dropull şi Finiq, potrivit comunicatului ministerului.
Ministrul albanez al Apărării, Niko Peleshi, a postat, de asemenea, imagini ale intervenţiei pe contul său de Facebook.
"Elicopterul Cougar şi circa 30 de membri ai forţelor noastre armate au reluat operaţiunile în această dimineaţă pentru a stinge incendiul care face ravagii în satele din jurul Dropull", a scris el.
Potrivit unui comunicat al poliţiei, într-o lună, 17 persoane au fost acuzate de incendiere intenţionată în Albania, unde un val de căldură severă face ca riscul de incendiu să fie foarte ridicat.
Focarul incendiului se află la doar câţiva kilometri sud de oraşul turistic Gjirokastër.
Începând de luni, Balcanii au fost loviţi de o caniculă care ar urma să dureze până la sfârşitul săptămânii, cu temperaturi de peste 40 de grade Celsius în Albania.
Comentează