Pe autostrada de centură A0 Nord (noua centură a Capitalei), lucrările avansează pe trei loturi, iar pe Lotul 4, cel mai scurt dintre acestea, firma românească UMB, deținută de Dorinel Umbrărescu, conduce lucrările. UMB a finalizat deja înainte de termen un alt segment din A0 Nord, iar pe acest tronson de 4,47 km, între Cernica și A2, compania lucrează la trei poduri, inclusiv un viaduct spectaculos de 1,3 km peste lacul Cernica, scrie hotnews.ro.
Lotul 4 este unul tehnic complex, implicând construcția unui pasaj peste calea ferată CF 801 și a altuia prin care DJ301 va supratraversa autostrada. Proiectul, care a primit autorizația de construire completă în această primăvară, are termen contractual de finalizare în trimestrul patru din 2025.
Conform imaginilor recente realizate cu drona, UMB este deja mobilizată la pasajul peste calea ferată și în zona DJ301, unde o mare parte din grinzile destinate viaductului de peste lacul Cernica au fost deja depozitate. La finalizare, Lotul 4 se va conecta direct la Lotul 1 din A0 Sud, deja deschis circulației, și la Lotul 3 din A0 Nord, aflat în lucru sub coordonarea companiei chineze CCECC.
A0 Nord Lot 4
Lungime: 4,47 km
Valoare: 312 milioane lei
Constructor: UMB
Contract semnat: 31.08.2020 (termen: 12 luni proiectare, 18 luni execuție)
Ordin de începere: 20.04.2023 (Autorizațiile de construire au fost eliberate parțial, mai târziu, ultima venind în aprilie)
Termen contractual de finalizare: T4 2025
Stadiu (septembrie 2024): 18%
Comentează