Cel puţin patru persoane, inclusiv un ofiţer de poliţie, au fost ucise şi alte câteva persoane au fost rănite, într-un incident armat petrecut în Minneapolis, SUA, potrivit presei locale care citează surse din cadrul forţelor de ordine, transmite Reuters, conform News.ro.
Minneapolis Star-Tribune a relatat că un ofiţer de poliţie în vârstă de 28 de ani a fost ucis şi un altul a fost declarat în stare critică, după un schimb de focuri cu suspectul. Sursa citată a precizat că alte patru persoane ar fi fost lovite de focuri de armă într-o zonă din jurul unei clădiri de apartamente din cartierul Whittier.
În acest cartier se află Institutul de Artă din Minneapolis şi Colegiul de Artă şi Design din Minneapolis, iar poliţia a cerut populaţiei să evite zona.
Ziarele locale scriu că incidentul ar marca primul ofiţer de poliţie din Minneapolis împuşcat şi ucis la datorie în mai bine de 20 de ani.
Postul de televiziune din Minneapolis KMSP, afiliat la Fox, a raportat că şase persoane au fost împuşcate, inclusiv doi ofiţeri de poliţie şi patru civili, şi că un ofiţer şi alte două persoane au murit. Postul a citat surse neidentificate din cadrul forţelor de ordine.
Un alt post local care citează surse, KSTP, afiliat ABC, a raportat că un ofiţer a murit şi un altul a fost spitalizat, în timp ce mai mulţi civili au fost răniţi de focuri de armă.































Comentează