Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Video| Inundaţii devastatoare în Rusia: Mai multe sate au fost înghițite de ape

Guman Rights Watch
Rusia steag

Ploile abundente au provocat inundaţii în mai multe sate din provincia rusă Iacuţia, în estul Siberiei, deosebit de expuse la efectele schimbărilor climatice, au anunţat marţi autorităţile locale, informează AFP.

"La 11 iulie, după ora 16:00, un baraj a cedat ca urmare a ploilor torenţiale, în ciuda întăririi apărării. Satul Betenkes, de pe malul râului Adycha, a fost aproape în întregime inundat", a declarat centrul operaţional al Republicii Iacuţia.

Centrul a precizat că 166 de parcele de teren, cuprinzând 36 de gospodării cu 84 de locuitori, au fost inundate în satul situat în nord-estul Iacuţiei. Până în prezent, nu au fost raportate victime, potrivit Agerpres.

După aceste ploi abundente, alte inundaţii, mai puţin semnificative, au afectat cel puţin cinci sate din Iacuţia, inclusiv Tomtor de pe râul Dulgalakh, au indicat autorităţile locale.

Ministerul pentru Situaţii de Urgenţă a precizat că un elicopter a fost trimis la faţa locului din capitala proviciei Iacuţia pentru a-i aproviziona pe locuitori, adăugând că în cadrul operaţiunilor de evacuare au fost utilizate bărci pneumatice.

Iacuţia, un teritoriu imens, de cinci ori mai mare decât Franţa, se află în prima linie a schimbărilor climatice - este afectat în mod frecvent de incendii de pădure şi suferă de pe urma topirii permafrostului, cu consecinţe imprevizibile.

"Clima şi temperaturile se schimbă, ceea ce are un efect asupra precipitaţiilor", a amintit Zinaida Vassileva, expertă în Ministerul local al Ecologiei, intervievată de media locale.

Potrivit expertei, ploile abundente au căzut în zona afluenţilor montani ai râului Iana, iar aceste cantităţi mari de apă "au ţâşnit din munţi" spre câmpiile Iacuţiei. Ea a recomandat creşterea numărului de staţii hidrologice pentru a anticipa astfel de dezastre.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.