Barcelona a câștigat titlului cu numărul 29 după ce a învins marea rivală Real Madrid pe Camp Nou, scor 2-0. Peste 700.000 de fani au ieșit pe străzi să-i aplaude pe campioni la parada organizată luni.
Fotbaliștii au defilat în autobuzul descoperit. În centrul atenției au fost Robert Lewandowski, Wojciech Szczesny și Lamine Yamal.
Suporterii au fost "înarmați" cu steaguri și fulare reușind să facă o atmosferă de excepție. Polonezii echipei, Robert Lewandowski și Wojciech Szczesny au fost cei care au condus petrecerea în cea mai mare parte. Portarul nu s-a abținut și a fost în centrul atenției după ce a fumat liniștit o țigară electronică.

Lewandowski a acordat interviuri și a fluturat o „estelada”, steagul independentist catalan.
Ce a făcut Lamine Yama
Lamine Yamal a afișat un tricou primit de la un fanpe care scria „Thank God, I’m not madridista” („Mulțumesc lui Dumnezeu, nu sunt madridista”).
Apoi a fluturat un steag palestinian.
„Este incredibil. Fanii sunt mereu alături de noi, în zilele importante și în cele mai puțin importante. Acesta este clubul vieților noastre. Vom fi mereu aici pentru ei. Îi iubim. Când te gândești că e luni, oamenii din Barcelona trebuie să fie la muncă, dar tot sunt aici, cu noi”, a declarat Lamine Yamal.
Raphinha, gesturi obscene din autobuz
Brazilianul Raphinha a recurs la gesturi vulgare după ce un suporter i-a arătat de la balcon un tricou al echipei Real Madrid.





























