VIDEO Ioana Dogioiu, reacție după informațiile pe 'surse' lansate de Sorin Grindeanu privind decizia CCR: 'Așteptăm motivarea'

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor

Publicat: 23-10-2025 13:13

Article thumbnail

Sursă foto: Guvernul Romaniei

Guvernul nu are în acest moment detalii despre forma sau conținutul noii legi privind pensiile speciale ale magistraților, a declarat purtătorul de cuvânt al Executivului, Ioana Dogioiu. Potrivit acesteia, coaliția de guvernare nu a ajuns încă la un punct de vedere comun, iar Guvernul așteaptă motivarea Curții Constituționale (CCR) pentru a stabili pașii următori.

„Despre viitorul conținut, forma de adoptare a acestui act normativ, nu am absolut niciun fel de detalii suplimentare să vă dau. De fapt, ele nici nu au fost stabilite, coaliția nu a ajuns la un punct de vedere comun din acest punct de vedere. Ceea ce pot să vă spun este că, în mod normal, așteptăm motivarea Curții Constituționale să vedem ce au avut de spus judecătorii Curții și, conform regulii în cazul deciziilor CCR, care e calea de urmat”, a declarat Dogioiu.

Întrebată despre afirmațiile președintelui interimar al PSD, Sorin Grindeanu, care a declarat că guvernul ar trebui să plece dacă viitoarea lege va fi considerată din nou neconstituțională, Dogioiu a evitat să comenteze.

CCR a respins legea pe procedură, nu pe fond

Purtătorul de cuvânt al Guvernului a precizat că decizia Curții Constituționale privind legea pensiilor magistraților nu reprezintă o respingere pe fondul cauzei, ci una strict procedurală.

„La limită, patru judecători au considerat că procedura a fost îndeplinită. Cinci au considerat că nu a fost îndeplinită. De aceea este foarte important să citim motivarea și să citim și opiniile separate, ceea ce nu pune sub nicio formă sub semnul întrebării decizia însăși", a explicat Ioana Dogioiu.

Întrebată, mai departe, dacă Ilie Bolojan i-a spus dacă va demisiona în cazul în care pică încă o dată legea, purtătorul de cuvânt al Guvernului a răspuns: „Nu”.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri