VIDEO ÎPS Teodosie a slujit, în Duminica Ortodoxiei, la Mănăstirea 'Sfântul Ioan Casian'

Autor: Alexandru Popescu

Publicat: 01-03-2026 21:28

Actualizat: 01-03-2026 21:44

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

La Mănăstirea „Sfântul Ioan Casian” din județul Constanța, sărbătoarea hramului a continuat și astăzi, când obștea monahală a primit binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului. Ierarhul a oficiat Sfânta Liturghie și a vorbit despre viața sfinților Ioan Casian și Gherman din Dobrogea.

„Acești doi părinți erau din Casimcea. S-au născut în secolul al IV-lea, Sfântul Gherman în jurul anului 360, iar Sfântul Ioan Casian în jurul anului 365. Amândoi s-au întâlnit și au urmat școala aici, dar s-au întâlnit și în rugăciune, în peștera care poartă numele Sfântului Ioan Casian. Erau oameni doritori de cunoaștere despre Dumnezeu și de rugăciune, de pravilă, astfel încât, după ce au învățat aici cele cuvenite, au dorit mai multă cunoaștere și au plecat în locurile unde se nevoiau cei mai aspri pustnici, în părțile Egiptului. Au mers acolo pentru a sta de vorbă cu părinții duhovnicești și, după aceasta, s-au stabilit pentru șapte ani la Betleem, într-o mănăstire, cei doi sfinți părinți străromâni din neamul nostru.”, a spus ÎPS Teodosie.

La finalul slujbei a fost prezentată o carte scrisă de protosinghelul Iustin Petre, starețul Mănăstirii „Sfântul Ioan Casian” din județul Constanța.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri