În ziua pomenirii Sfântului Cuvios Paisie de la Neamț, Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a oficiat Sfânta Liturghie în Biserica Parohiei „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Osmancea, județul Constanța. În cuvântul de învățătură, ierarhul a vorbit despre activitatea cuviosului stareț al mănăstirilor Neamț și Secu.
„Astăzi îl prăznuim pe cel care este pentru noi atât de important, Sfântul Paisie de la Neamț. Era originar din Ucraina, născut în Poltava. Sfintele lui moaște s-au descoperit nu de mult, când se ridicau pietrele care erau pavajul acelor alei.
Și iată, Sfântul Paisie Velicicovski, numit Sfântul Paisie de la Neamț, este cu adevărat un părinte care a devenit al neamului nostru, pentru că s-a identificat cu neamul nostru, cu religiozitatea, cu spiritualitatea, cu dorința de ascensiune a neamului nostru. De aceea îl pomenim cu mare evlavie și cu mare bucurie.
Să-i rugăm pe mucenicii de astăzi și pe Sfântul Cuvios Paisie de la Neamț să ne fie și nouă rugători și aducători de daruri duhovnicești pentru sufletele noastre.”
Biserica parohiei „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din localitatea Osmanca a fost construită în anul 1910.






























Comentează