VIDEO ÎPS Teodosie: 'Să avem gândul la moarte, la judecata particulară, dar mai ales la judecata aceasta obștească'

Autor: Alexandru Popescu

Publicat: 15-02-2026 20:42

Actualizat: 15-02-2026 20:45

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Parohia „Sfântul Ierarh Nectarie Taumaturgul, Sfântul Mare Mucenic Teodor Tiron și Sfântul Ierarh Luca al Crimeei” din Constanța a îmbrăcat astăzi haine de sărbătoare. Aflându-se în mijlocul comunității cu doar două zile înainte de hram, Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a oficiat Sfânta Liturghie și le-a vorbit credincioșilor despre felul în care se va desfășura Judecata de Apoi.

„Faptele sunt dovedite ale tuturor. Îngerii cei păzitori vor sta de-a dreapta lângă fiecare dintre cei care au înviat acolo și acolo se vor adăuga și cei ce au fost ridicați pe norii cerului, care, într-o clipă, nu vor muri, dar se vor schimba. Trupurile lor vor deveni ușoare și nemuritoare.

Și iată, sentința va fi întâi către cei de-a dreapta: «Veniți, binecuvântații Părintelui Meu, de moșteniți împărăția cerurilor cea gătită vouă». Acest ceas al judecății să nu-l uităm niciodată. Să avem cuvintele acestea în mintea și în inima noastră și, peste o săptămână, să avem gândul la moarte, la judecata particulară, dar mai ales la judecata aceasta obștească, când toate neamurile vor fi judecate. Să ne sârguim să fim aflați în lumină, în partea de-a dreapta a Mântuitorului Hristos, Judecătorul cel drept”, a spus ierarhul.

Credincioșii s-au putut închina la fragmente din moaștele celor trei sfinți ocrotitori, aflate în patrimoniul bisericii.

Parohia desfășoară numeroase activități social-filantropice și proiecte educaționale.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri