VIDEO J. D. Vance amestecă ficțiunea cu realitatea: Armamentul nuclear francez şi britanic ar putea ajunge într-o bună zi pe mâna unui lider ”apropiat islamismului”

Autor: George Traicu

Publicat: 26-12-2025 15:05

Article thumbnail

Sursă foto: Credit: Kenny Holston / AP / Profimedia

Alegerea unui preşedinte musulman în Franţa, subiectul unui roman distopic, ”Soumission”, al celebrului scriitor francez Michel Houellebecq, sau a unui premier musulman în Regatul Unit, nu este un scenariu de ”neconceput” ”în 15 ani”, declară vicepreşedintele J. D Vance într-un interviu acordat site-ului conservator britanic UnHerd, care evocă ”idei morale foarte distrugătoare” în legătură cu islamul şi consideră că un salt moral al Europei este un imperativ de securitate al Statelor Unite, relatează Le Figaro, potrivit news.ro.

Această perspectivă reperezintă, în opinia lui J. D. Vance, un risc de securitate major la adresa Statelor Unite, deoarece atât Franţa, cât şi Regatul Unit deţin arma nucleară.

”Dacă ei s-ar lăsa copleşiţi de idei morale foarte distrugătoar, atunci laşi armamentul nuclear să cadă pe mâna unor persoane care pot să cauzeze pagube foarte, foarte grave Statelor Unite”, declară vicepreşedintele lui Donald Trump.

”VREM CA EUROPA SĂ SE REVITALIZEZE”

Vicepreşedintele american, un catolic practicant, răspundea unei întrebări a unui jurnalist britanic despre unele declaraţii recente ale Papei Leon al XIV-lea.

Suveranul Pontif american Leon al XIV-lea a sugeratrecent că Donald Trump vrea să distrugă structura NATO şi să-i marginalizeze pe europeni, iar în tabăra lui Trump, J. D. Vance reprrezintă mai degrabă aripa izolaţionistă, împotriva secretarului de Stat Marco Rubio, mai atlantist.

”Cred că politicile economice (ale europenilor) au  produs o stagnare continentală foarte largă. Politicilor lor ale imigraţiei au  provocat o reacţie violentă împotriva lor din partea populaţeii autohtone”, îi răspunde J. D. Vance.

El spune că nu este de acord cu Suveranul Pontif.

”Cred că Europa nu are o percepţie bună despre ea însăşi în acest moment (...). Noi vrem ca Europa să se revitalizeze. Vrem să fie mult mai autonomă, mult mai autonomă”, declară el.

Jurnalistul îl apostrofează pe vicepreşedinte, din cauza paradoxului de a cere un salt moral, după ce a criticat adesea intervenţionismul american şi propensiunea Washingtonului de a face morală lumii.

”Avem legături culturale, religioase şi economice mult mai puternice cu Europa decât cu orice altă (regiune de) altundeva din lume”, îi replică J. D. Vance.

”Cred, aşadar, că vom avea nişte discuţii morale cu Europa pe care poate că nu le vom avea, de exemplu, cu Republica Democratică Congo (RDC), pentru că există acest sentiment al unei istorii comune şi unor valori culturale împărtăşite”, declară el.

”PRIMA ŢARĂ ISLAMISTĂ CARE DEŢINE ARMA NUCLEARĂ”

Vicepreşedintele american abordează apoi subiectul din punctul de vedere al ”interesului american mai specific”.

”Franţa şi Regatul Unit deţin arme nucleare”, subliniază el.

”Dacă ei se lasă copleşiţi de idei morale foarte distrugătoare, atunci laşi armele nucleare să cadă pe mâna unor persoane care să cauzeze în mod real pagube foarte, foarte grave Statelor Unite (...). Eu cred că există, de exemplu, persoane aliniate sau apropiate islamiştilor care ocupă, în prezent, funcţii în ţări europene”, declară el.

J. D. Vance subliniază că, la ora actuală, aceste persoane au responsabilităţi la un nivel foarte scăzut.

”Însă nu este de neconceput să ne imaginăm un scenariu în care o persoană cu opinii apropiate islamismului ar putea să aibă o influenţă foarte semnificativă asupra unei puteri nucleare europene”, declară el.

Acest scenariu este întru totul plauzibil ”în 15 ani” şi ar reprezenta ”o ameninţare foarte directă la adresa Statelor Unite ale Americii”, continuă el.

”Eu cred, aşadar, că există moduri în care conversaţia morală atinge absolut interesele de securitate naţională a Americii”, conchide el.

J. D. Vance nu este la prima ieşire în acest subiect.

La începutul lui 2025, el a catalogat Regatul Unit drept ”prima ţară islamistă care deţine arma nucleară”.

În opinia sa, mişcarea Fraţii Musulmani s-a infiltrat la toate nivelurile administraţiei britanice.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri