Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

VIDEO Joe Biden a dat ordin și a comandat încă 200 de milioane de vaccinuri: Toți americanii să fie vaccinați până la sfârșitul verii

Reuters - Agerpres
Joe Biden

Statele Unite vor să comande 200 de milioane de doze suplimentare de vaccin împotriva covid-19, cu obiectivul de a avea capacitatea să vaccineze întreaga populaţie americană până la sfârşitul verii, a anunţat Casa Albă, relatează AFP.

”Credem că putem confirma în curând achiziţionarea a 100 de milioane de doze din fiecare dintre cele două vaccinuri autorizate de către Agenţia medicamentului, Pfizer şi Moderna”, care să completeze astfel cele 200 de milioane de doze comandate deja fiecărei societăţi, a anunţat preşedintele american, Joe Biden, marţi, într-o alocuţiune la Casa Albă, scrie news.ro.

Citește și: Elena Udrea reacționează după ce a fost acuzată de spălare de bani și instigare la luare de mită: Nimeni nu a luat niciun ban, nici macar nu s-a platit ceva

Aceste doze suplimentare urmează să fie livrate în vară şi să permită Statelor Unite să aibă ”suficiente doze pentru a vaccina în totalitate cele 300 de milioane de americani până la sfârşitul verii sau începutu toamnei”, a declarat Joe Biden.

Noul locatar al Casei Albe a prezentat marţi noi măsuri în vederea unei accelerări a distribuirii vaccinurilor în Statele Unite, care au înregistrat întârzieri şi probleme logistice la sfârşitul mandatului lui Donald Trump.

Citește și: Purtătorul de cuvânt de la Matei Balș: Nu este atât de important să știm câte persoane sunt infectate cu noile tulpini

”Programul de vaccinare se afla într-o situaţie mai rea decât am anticipat noi”, l-a atacat el pe predecesorul său.

Distribuirea vaccinurilor se face în funcţie de mărimea statelor, iar unele s-au plâns de faptul că primesc stocuri foarte limitate şi seringi sau echipament de protecţie insuficiente pentru personalul medical.

Citește și: Primarul Ciprian Ciucu s-a dat de gol, în direct, după ce a anunțat că vrea majorarea taxei de parcare: ‘Sunt multe lucruri pe care nu le-am spus în campanie’

În vederea unei accelerări a vaccinării, statele americane urmează să primească zece milioane de doze pe săptămână - în contextul în care în prezent primesc 8,6 milioane de doze - cel puţin în următoarele trei săptămâni, a anunţat preşedinele american.

”EFORT DE RĂZBOI”

Guvernul Biden se angajează, de asemenea, să furnizeze statelor o estimare a distribuirii dozelor pe o perioadă de trei săptămâni, în contextul în care în prezent estimează doar cu privire la o săptămână, un lucru care le va permite autorităţilor locale să organizeze mai bine campaniile de vaccinare.

Citește și: USR pune umărul la întoarcerea oamenilor lui Dragnea la butoane! O fostă colaboratoare a Securității, unsă șefă de ministrul Claudiu Năsui!

”Acest lucru le va permite guvernatorilor, primarilor şi oficialilor locali să aibă mai multă certitudine în privinţa livrărilor, pentru ca ei să-şi poată aplica planul de a vaccina cât mai multă lume posibil”, a declarat Joe Biden.

Preşedintele american a estimat luni că Statele unite se apropie de o imunitate colectivă împotriva covid-19 până în vară.

Citește și: Elena Udrea reacționează după ce a fost acuzată de spălare de bani și instigare la luare de mită: Nimeni nu a luat niciun ban, nici macar nu s-a platit ceva

”Am încredere în faptul că, până în vară, ne vom apropia clar de imunitatea colectivă”, a spus Joe Biden, în contextul în care ţara sa este una dintre cele mai afectate ţări din lume de covid-19, cu peste 25,4 milioane de contaminări şi pste 420.000 de morţi.

”Acesta este un efort de război”, a subliniat Joe Biden marţi, anunţând că obiectivul final al Guvernului său este ”să bată covid-19”.

Citește și: Purtătorul de cuvânt de la Matei Balș: Nu este atât de important să știm câte persoane sunt infectate cu noile tulpini

Sunt necesare ”luni” de zile în vederea vaccinării întregii ţări, iar situaţia se va înrăutăţi după care se va îmbunătățiri, a avertizat el, evocând un posibil bilanţ de 500.000 de morţi la sfârşitul lui februarie.

Până atunci, ”măştile şi nu vaccinurile sunt cea mai bună apărare”, a subliniat preşedintele american, care încearcă să convingă populaţia să se protejeze acoperindu-şi faţa, timp de 100 de zile, pentru a opri răspândirea noului cronavirus, într-o ţară în care opoziţia faţă de masca de protecţie are în continuare numeroşi susţinători.

Citește și: Primarul Ciprian Ciucu s-a dat de gol, în direct, după ce a anunțat că vrea majorarea taxei de parcare: ‘Sunt multe lucruri pe care nu le-am spus în campanie’ .

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.