VIDEO Klaus Iohannis a lansat un ATAC VIOLENT la adresa PSD și ALDE: 'Încercările ALDE de a se spăla pe mâini și de a se ține departe sunt ridicole'

Autor: Cristi Șelaru, Redactor

Publicat: 28-08-2019

Actualizat: 28-08-2019

Article thumbnail

Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Klaus Iohannis a lansat un nou atac la adresa PSD și ALDE, după ce partidul lui Călin Popescu Tăriceanu a rupt coaliția guvernamentală și a aruncat România într-o criză politică. Iohannis a precizat că ieșirea ALDE de la guvernare reprezintă o încercare ridicolă de ”a se spăla pe mâini”.

”Degringolada de la nivelul guvernării, care s-a accentuat în aceste zile, confirmă disprețul cu care PSD și ALDE continuă să-i trateze pe români. Propriile lor interese sunt, din nou, mai presus de interesele cetățeanului și de guvernarea acestei țări pentru oameni.

Citește și: Vești uriașe pentru bucureșteni! Se reia de la 31 august

Nu ar trebui să fie, însă, nicio surpriză pentru nimeni. Dimpotrivă, este rezultatul firesc a doi ani și jumătate de guvernare haotică, incompetentă și coruptă. Prin votul din 26 mai, românii le-au transmis PSD și ALDE un mesaj extrem de clar, pe care ei, PSD și ALDE, pur și simplu se fac că nu îl înțeleg.

Într-o Românie normală, un vot precum cel de la referendumul din 26 mai ar fi determinat demisia imediată a Guvernului. Când 6,4 milioane de români îți spun direct că duci țara pe un drum greșit, nu îți mai rămâne nimic altceva de făcut decât să pleci acasă.

Citește și: Anunț în toiul nopții al lui Alexandru Cumpănașu! Ce va înființa – Proiectul prezentat azi

În continuare sunt convins că un guvern PSD nu este potrivit pentru România și nu poate să rămână în funcțiune. Această guvernare toxică este încă ținută în viață de configurația parlamentară votată în decembrie 2016.

România parcurge o criză guvernamentală, dar eu nu voi gira, prin deciziile mele, susținerea acestui guvern. PSD și ALDE, deopotrivă, sunt vinovate pentru eșecul acestei guvernări.

Citește și: Schimbare radicală! Un celebru lanț de hypermarket renunță la acest produs

Încercările ALDE de a se spăla acum pe mâini și de a se ține departe de această guvernare sunt pur și simplu ridicole. După ce ai stat la aceeași masă cu PSD și ai luat măsuri împotriva românilor și a României, după ce ai girat masacrarea legilor justiției și adoptarea de măsuri economice greșite, nu mai păcălești pe nimeni că nu ești vinovat.”, a spus Klaus Iohannis.

 

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri