Klaus Iohannis a ținut un discurs halucinant, joi, la Palatul Cotroceni pe tema educației! După întâlnirea cu ministrul Educației, Sorin Câmpeanu, Iohannis a cerut să avem școli verzi pentru a preveni încălzirea climei. Asta, în condițiile în care, potrivit documentelor oficiale, cel puțin 4000 de școli nu au încă toalete în interior, iar 280 au latrinele prin curte. Alte câteva mii de școli și grădinițe au grupuri sanitare deteriorate, care trebuie modernizate, arată rapoartele oficiale ale Guvernului și Ministerului Educației, iar în cele mai multe nu există agent termic.
Citește și: Ultim moment! Numărul morților de la ‘Matei Balș’ ajunge la 20 – încă un pacient a decedat
”Capitolul modernizare – cu toții ne amintim că în fiecare toamnă aflăm statistici care ne nemulțumesc profund: școli care nu sunt autorizate, școli care nu au toate dotările necesare, școli care, pur și simplu, nu au ajuns în secolul XXI. Deci, modernizarea școlilor din România este esenţială. Putem cu aceşti bani să rezolvăm toate aceste probleme: putem să dotăm școlile, putem să le modernizăm, putem să rezolvăm problemele cu instalațiile sanitare, cu protecția împotriva incendiilor și putem să aducem școlile în secolul XXI din punct de vedere al dotărilor.
În secolul XXI, cu toții ne dorim să avem un mediu curat, cu toții ne dorim să întreprindem toate măsurile pe care putem să le întreprindem pentru a preveni încălzirea climei. Și se poate, se poate și la nivel de școală. Și aici nu vorbesc doar despre educația pentru un mediu sănătos, de educația pentru a ne implica în prevenirea schimbărilor climatice, mergem mult mai departe. Putem să construim, să avem școli verzi, școli unde elevii învață despre aceste lucruri, dar unde școala este o școală verde – unde se produce energia alternativă, unde se respectă circuitele materialelor și așa mai departe. Putem să dăm exemple care pe urmă vor fi generalizate.
Sunt doar câteva din zonele în care ne-am propus să folosim acești bani europeni pentru a schimba din temelii școala românească și pentru a merge spre ceea ce am numit România Educată.”, a spus Klaus Iohannis.
Comentează