Klaus Iohannis a fost întrebat, la Palatul Cotroceni, miercuri seara, dacă este de părere că autoritățile și-au făcut bine datoria, în condițiile în care România a ajuns la un record de infectări și decese într-o singură zi.
Președintele a fost întrebat și dacă se impune reintroduce starea de urgență, ținând cont că la ridicarea ei, la mijlocul lui mai, numărul de infectări era de sub 200 de cazuri pe zi.
”Cred că s-au luat deciziile bune. O pandemie nu e o alegere politică, nu e un ghinion, ci o catastrofă, o catastrofă care a venit peste noi și cu care trebuie să trăim până când găsim soluțiile pentru a avea un vaccin au un tratament. Această pandemie nu a fost alegerea nimănui. Ea a venit fără să țină cont cine este la guvernare și ce părere avem noi toți despre pandemie.
Citește și: Lider PSD: Nu cred că masca de protecție mă poate proteja
Încet, încet, am învățat câte ceva despre acest virus, cum se poate răspândi, cum poate fi îngrădită răspândirea. Putem să avem o viață cât de cât apropiată de normalitate, să avem o economie cât de cât funcțională și avem și multe persoane bolnave și, foarte regretabil, mulți au murit de această boală.
Autoritățile au partea lor de rezolvat, noi avem răspunderea noastră, să respectăm restricțiile. Dacă le respectăm, boala nu va dispărea, ci se va răspândi mult mai încet, sistemul de sănătate publică va face față, când vom găsi un vaccin, să dea Domnul să fie mai curând, vom scăpa de acest virus. Până atunci, trebuie să fim mai responsabili. Va mai dura. Nu este iminentă finalizarea pandemiei. Fac apel la toți românii: doar împreună putem să îngrădim răspândirea acestei boli, dacă respectăm restricțiile. Dacă nu le respectăm numărul de bolnavi va crește mult, sistemul nu va face față, vom avea spitale ultra-pline.”, a explicat Klaus Iohannis.
Comentează