Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

VIDEO Klaus Iohannis s-a DEZLĂNȚUIT, în Craiova: 'Vă daţi seama ce bătaie de joc la adresa românilor?'

Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat, sâmbătă, la reuniunea regională a PNL de la Craiova, că, pe scurt, PSD pentru România a fost şi este o catastrofă. Iohannis a spus că România a ajuns aici prin alegeri, când pesediştii au promis marea cu sarea şi au realizat nimic. El a precizat că singur poate face atât cât a făcut în ultimii 5 ani, dar că împreună cu liberalii şi cu celelalte forţe proeuropene vor câştiga alegerile şi vor forma un guvern care lucrează pentru români.

„Aţi început, am început împreună foarte bine. Acţiunea de strângere de semnături a fost un real succes şi acest succes vi se datorează vouă. Felicitări! Este enorm. 2,2 milioane semnături din care peste un sfert de milion de aici, din Oltenia. Asta arată ceva, asta arată că România ne vrea. Am fost ieri şi am depus aşa cum scrie în lege cererea mea de a fi înscris pe lista candidaţilor pentru Preşedinţia României. Împreună cu mine au fost foarte mulţi liberali şi în faţa sediului ne-am făcut poze, ne-am aplaudat reciproc şi cineva mă întreba: domnule preşedinte, dvs. de ce mai vreţi un mandat? Eu de ce mai vreau un mandat? Trebuie să mergem puţin în urmă şi să vedem de ce vrem noi, voi şi cu mine, să conducem România”, şi-a început Iohannis discursul.

Citește și: Curtea de Apel a luat decizia- Traian Băsescu a colaborat cu Securitatea

El a spus că a venit cu maşina de la Piteşti la Craiova. „M-am aşteptat să găsesc o bucată de drum rapid sau de autostradă, pentru că de când sunt eu în politică PSD promite ba autostradă, ba drum rapid. Acest drum evident nu este, dar în rest, dacă ne uităm prin ţară, PSD a realizat mii de km. de autostradă... cu creionul, dar în fapt nimic. Autostrăzi promise nu avem”, a adăugat preşedintele.

Klaus Iohannis a precizat că PSD de mult timp promite, cu bani europeni desigur, acele spitale mari, regionale.

Citește și: Atenție! Mădălin Voicu caracaterizează în termeni duri USR

„Aici în Craiova cunoaşteţi adresa acestui mare spital regional? Eu, nu. Acum câteva săptămâni dna ministru al Sănătăţii ne asigura că primele studii de fezabilitate vor fi comandate în această toamnă. Vă daţi seama ce bătaie de joc la adresa românilor? După ce au guvernat atâta timp, ne spun că acum vor demara hârtiile. Deci spitale nu avem”, a spus el.

Preşedintele a mai spus că „şcoli moderne nu avem, pază pentru şcoli nu avem, manuale vor fi”, „veşnica explicaţie a PSD că vor fi”.

Citește și: Guvernul modifică legea offshore! Ce se întâmplă cu gazele din Marea Neagră

„Nu e cazul să enumăr tot ce nu avem. (...) Pe scurt, PSD pentru Ro a fost şi este o catastrofă. Am ajuns în această situaţie prin alegeri. În decembrie 2016, PSD a fost ales cu un program care promitea românilor de toate. Atunci au promis şi salarii, şi pensii, şi autostrăzi, şi spitale, şi şcoli, şi marea cu sarea şi au realizat nimic. În schimb, au reuşit ei, pesediştii, să-şi înşurubeze oamenii, prietenii, membrii de partid, în multe poziţii publice”, a subliniat Klaus Iohannis.

El a spus că a fost pe fază şi a reuşit să oprească multe din lucrurile pe care voia să le facă PSD.

Citește și: Curtea de Apel a luat decizia- Traian Băsescu a colaborat cu Securitatea

„Singur se poate face cât am făcut în ultimii 5 ani, atât. Eu ştiu ce trebuie făcut şi pot să fac aceste lucruri, dar doar împreună cu voi. Primul lucru, evident, PSD trebuie îndepărtat de la putere, prin mijloace constituţionale, democratice, simplu, mergând la vot. După care va trebui să câştigăm alegerile şi să formăm un guvern care lucrează pentru români, pentru România, un guvern proeuropean în jurul PNL. După care ne apucăm de treabă și facem România normală. Astăzi sunt un oltean cu oltenii mei și împreună ne dorim mai mult: O țară modernă, o țară normală, o țară din care nu mai pleacă tinerii, ci în care chiar se întorc. Această ambiție a mea de a mă simții normal în țara mea o împărtășesc cu milioane de români. Acest vis este posibil, acesta este un proiect politic, și acest proiect politic îl vom realiza împreună”.”, a susţinut Iohannis.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.