Preşedinta USR, Elena Lasconi, a explicat miercuri, într-o conferință de presă după întâlnirea cu primarul Capitalei, Nicuşor Dan, că nu ea este cea care fragmentează voturile simpatizanților USR pentru că a fost votată de către 1,7 milioane de români la prezidențialele anulate.
„De ce îmi puneţi mie în cârcă fragmentarea, pentru că eu sunt cea care m-am luptat anul trecut? Eu nu sunt intrusul. El (Nicuşor Dan. n.r.) este liber, conform democraţiei, să candideze. Dar eu am dus deja această luptă, care a fost foarte grea", a declarat Lasconi, întrebat dacă nu cumva candidatura sa și a lui Nicușor Dan ar putea fragmenta voturile în favoarea candidaților extremiști.
„Este o mare responsabilitate şi aş vrea să vă puneţi în locul meu. Am fost singurul candidat pro-european, pro-NATO, care a intrat în turul doi. Am obţinut mai multe voturi şi mai multă încredere din partea românilor decât toţi ceilalţi candidaţi care s-au declarat pro-europeni. Şi asta este o responsabilitate”, a adăugat președintele USR.
„Poate ajungem amândoi în turul doi”
"Eu încurajez oamenii de bună credinţă din ţara să intre în politică, să facă politică. Şi, da, îl încurajez şi pe Nicuşor Dan să o facă. Şi poate că, în turul doi, de ce să nu ajungem amândoi? Şi să fie o întrecere, ca să spun aşa, corectă. Pe de altă parte, USR este pregătit să înceapă campania de semnături, suntem pregătiţi de campanie", a mai declarat miercuri Elena Lasconi.
Potrivit acesteia, nici "izolaţioniştii", nici Crin Antonescu nu reprezintă "o soluţie" pentru România. "Aduceţi-vă aminte de lovitura de stat din 2012, aduceţi-vă aminte când acest om împreună cu Victor Ponta au avut puterea şi au călcat în picioare instituţiile statului", a spus Lasconi.
Comentează