VIDEO Liviu Dragnea: DNA m-a anunțat că sunt inculpat în dosarul Tel Drum

Autor: Remus Vlad, Redactor

Publicat: 25-06-2020

Actualizat: 25-06-2020

Article thumbnail

Sursă foto: captura Facebook

Aflat în penitenciarul Rahova de peste un an, Liviu Dragnea, fostul lider PSD, a vorbit, joi, într-un interviu la Realitatea Plus, despre faptul că a fost anunțat de DNA că este inculpat în dosarul Tel Drum.

"Sunt citat la DNA, în dosarul Tel Drum. este pus din nou pe tapet. Cu puțin înainte de campanie electorală. Să înceapă iar discuții. Și dacă mă întrebi de ce sunt acuzat, nu prea știu. Era vorba de două drumuri cu bani europeni. Drumurile există.

Citește și: El este noul director interimar al Unifarm! A picat examenul cu 5,50

Eu sunt acuzat că s-au făcut drumuri importante pentru județul ăla.

În 2000 nu era nici un drum în firea lui. Toată lumea care trecea spre Craiova, mă înjura. Sunt drumuri pe care se circulă și banii europeni au fost folosiți pentru acele drumuri.

O să fiu folosit, e străvezie, strategia. Nu s-a mai operat de mult în acest dosar. Undeva, în această vară vor ieși pe piață cu ceva pentru că nu au ce să spună", a spus Liviu Dragnea.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri