Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

VIDEO: Luare de ostatici in Australia de adepti ai Statului Islamic

ostatici australia

Ostatici în număr necunoscut erau reținuți luni într-o cafenea din Sydney, înconjurată de poliție, și un steag islamic negru a fost arborat la o fereastră a acestei cafenele, au raportat mass-media și martori.

Martin Place, o piață din cartierul de afaceri din Sydney, era închisă circulației și numeroși polițiști au înconjurat Lindt Chocolate Cafe. Imaginile televiziunilor arătau un steag negru cu inscripții islamice arborat la o fereastră a cafenelei, notează AFP.

Martorii au declarat că au auzit focuri de armă.

Potrivit presei, douăzeci de persoane au fost luate ostatice de cel puțin doi bărbați înarmați.

Imaginile televiziunilor arătau membri ai forțelor de ordine purtând echipament greu, îndreptându-și armele de foc în direcția cafenelei.

Poliția nu a făcut niciun comentariu imediat, confirmând doar că o operațiune este în curs de desfășurare.

Patrick Byrne, un producător de la canalul de televiziune Channel Seven, a cărui redacție este situată în fața cafenelei, a declarat că personalul canalului a fost de față la luarea de ostatici.

Poliția australiană a afirmat luni că negociatori ai săi se află în contact cu bărbatul înarmat care a luat ostatici într-o cafenea din Sydney, însă a refuzat să speculeze în legătură cu posibila motivație a atacatorului, relatează Reuters.

Pana in acest moment cinci persoane ar fi reusit sa fuga din cafenea si sunt interogate de politie pentru a afla ce se intampla in interior. Nu este clar inca daca aceste persoane au fost eliberate intentionat sau au scapat fara voia atacatorului.

Potrivit informatiilor oferite de persoanele care au fugit din cafenea, atacatorul ar fi cerut sa i se dea un steag al Statului Islamic si ar fi solicitat de asemenea sa vorbeasca cu premierul Australiei, Tony Abbot.

Premierul Tony Abbott, care a avertizat în legătură cu planuri ale militanților islamiști de a ataca obiective australiene, a declarat că există informații că luarea de ostatici la cafenea este motivată politic. 'Acesta este un incident foarte îngrijorător. Pot să înțeleg îngrijorarea și neliniștea poporului australian', a declarat Abbott pentru presă la Canberra.

AGERPRES

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.