VIDEO Ludovic Orban, atac suburban la Gabriela Firea: 'Are nesimțirea să se ducă la CNI. Ne sfidează'

Autor: Cristi Șelaru, Redactor

Publicat: 31-01-2020

Actualizat: 31-01-2020

Article thumbnail

Sursă foto: Inquam Photos / George Calin

Ludovic Orban a lansat noi atacuri, vineri seara, la adresa Gabrielei Firea, despre care a spus că ”a avut nesimițirea” să ceară bani de la CNI pentru construirea unei săli polivalente. Tot despre Gabriela Firea, liderul PNL a declarat că ”e mai rea decât Oprescu”.

”Câștigarea Bucureștiului e mai grea decât preluarea guvernării. Bucureștiul e într-o situație grea, cu Firea, e în insolvență. Nu s-a făcut nimic. Firea are nesimțirea să se ducă la Compania Națională de Investiții să îi ceară să finanțeze sala polivalentă. Banii au fost sifonați prin pomeni. Cum să plimbi pensionari prin Grecia? Cum să dai vouchere pentru biciclete, când nu ai construit piste de biciclete. Este un dezastru administrativ cum nu a existat în București. Eu am crezut că apogeul nerealizărilor l-a atins Oprescu. Fraților, e mai rea Firea decât Oprescu, dacă puteți să vă imaginați. Noi nu am avut primar general, am avut purtător de cuvânt, show-men. Ea ne sfidează cu toate minciunile și cu toate nerealizările lor.”, a declarat Ludovic Orban.

Citește și: Se cer 4 măsuri urgente! Solicitare către ministrul Educației, Monica Anisie! .

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri