Ludovic Orban, preşedintele Camerei Deputaţilor, este de părere că foştii parlamentari care au dat în judecată Parlamentul pentru a-şi recupera pensiile speciale au făcut acest demers pentru a ajunge la CCR. Chiar şi aşa, liderul PNL este de părere că legea nu are probleme de neconstituţionalitate.
"În ceea ce priveşte Parlamentul, în unanimitate, a votat desfiinţarea acestor pensii speciale. Sigur că sunt foşti parlamentari care de ce nasc aceste procese? Ca să poată să invoce excepţii de neconstituţionalitate, ca să poată ajunge pe masa CCR proiectul de lege. Proiectul nu a fost supus controlului de constituţonalitate, nici pe cale parlamentară, nici Avocatul Poporului nu au invocat excepţii. Din punctul meu de vedere este constituţional. Nu există motive de a-l considera neconstituţional", a declarat Orban.
Comentează