Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

VIDEO Ludovic Orban întoarce PNL către valorile adevărate ale României: 'PNL respinge curentele neo-marxiste care își fac loc în mințile unora dintre români'

Ludovic Orban a avut un discurs autentic liberal, joi seara, la înscrierea în cursa pentru șefia PNL! Orban a anunțat că vrea ca PNL să rămână ceea ce a fost, iar moțiunea sa, pe care a numit-o ”conservatoare”, se adresează românilor care ”resping curentele neo-marxiste care își fac loc în mințile unora”.

”Astăzi mi-am depus oficial candidatura la funcţia de preşedinte al Partidului Naţional Liberal, pentru un nou mandat. Odată cu candidatura am depus programul politic, moţiunea care prezintă viziunea mea despre evoluţia PNL şi viziunea mea despre cum PNL urmează să dezvolte România. Sunt alături de mine foarte mulți colegi pentru că și-au manifestat sprijinul.Vreau să afirm din capul locului că, odată cu începutul oficial al campaniei de promovare a moţiunii pe care o susţin, am ca obiectiv să încep procesul de recâştigare a încrederii românilor în PNL. Am ca obiectiv să refac prestigiul PNL, am ca obiectiv să creştem performanţa guvernamentală, am ca obiectiv să asigurăm coeziunea în coaliţia de guvernare şi capacitatea de a pune în practică programul de guvernare pe care ne-am angajat în faţa românilor că îl vom realiza. Eu reprezint o certitudine pentru PNL.

Citește și: Moțiunea lui Ludovic Orban: Actualul președinte mizează pe 'NAȚIONAL' în PNL/ DOCUMENT

Nu ascund că moțiunea mea este una conservatoare. Susținem valori fundamentale pe care PNL le-a avut permanent. Apărăm și reprezentăm interesele fundamentale ale României.

Ştiu foarte bine că m-am luptat constant pentru promovarea ideilor liberale, m-am luptat constant pentru a împiedica punerea în practică a programelor retrograde ale formaţiunilor politice născute din fostul partid comunist, că m-am luptat sistematic pentru a contribui la o guvernare care să asigure dezvoltarea României şi care să fie bazată pe valorile liberal-conservatoare.

Obiectivul pe care nu l-am stabilit este unul extrem de ambițios. Dorim o Românie care să fie o putere la nivel european, o Românie inteligentă, ne dorim o Românie care să ofere fiecărui român șansa de a se realiza aici.

PNL susține Biserica, familia, satul românesc, cultura. PNL respinge curentele neo-marxiste care își fac loc în mințile unora dintre români. Suntem un partid care a fost un partener al Bisericii, al moralei creștine și al valorilor creștine.”, a spus Ludovic Orban.

Citește și: VIDEO Ludovic Orban, la depunerea candidaturii: 'Tot ce pot să fac omenește, voi face. PNL trebuie să rămână ce a fost din 1875' .

El a explicat că, odată cu depunerea moţiunii, începe campania şi va face un nou turneu în toate filialele judeţene pentru a prezenta şi a dezbate moţiunea şi pentru a obţine susţinerea.

"Practic, campania se va desfăşura până în 15 septembrie şi fiecare filială se va pronunţa în privinţa unei moţiuni (...), prin vot secret acordat în colegiile directoare judeţene. Am încredere în membrii PNL. PNL este total diferit faţă de cum a arătat, din păcate, în ultimele 2-3 luni. PNL are membri de calitate, oameni cu prestigiu profesional, oameni de caracter, oameni apreciaţi în comunitate, care îşi respectă cuvântul, oameni consecvenţi, care sunt reprezentanţi de seamă ai PNL. Avem aproape 1.300 de primari care sunt modele de activitate, de performanţă în guvernarea locală. Cei mai mulţi au schimbat radical în bine faţa comunităţilor locale pe care le-au condus", a susţinut Orban.

El a adăugat că nu crede că doar numărătoarea preşedinţilor de filiale este importantă, arătând că la Congres vor veni 5.000 de delegaţi.

"Pe 25 septembrie la Congres se alege preşedintele PNL. De asemenea, se alege preşedintele Curţii de Onoare şi Arbitraje, preşedintele Comisiei de Revizie şi Cenzori. Restul se alege la Comitetul naţional care se va desfăşura ulterior Congresului. (...) Este competiţia pentru preşedintele PNL. Am încredere în discernământul colegilor mei, în democraţia internă din partid, în ciuda tuturor tendinţelor contrare spiritului democratic care s-au manifestat pe ici, pe colo. Sunt convins că decizia colegilor mei care vor participa la congres va fi o decizie care va asigura traiectoria ascendentă a PNL", a mai afirmat Orban.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.