VIDEO Maia Sandu a votat. Mesaj dur la urne: 'Să meargă cu toţii la vot. Mâine ar putea fi prea târziu'

Autor: Florin Pușcaș

Publicat: 28-09-2025 09:26

Article thumbnail

Sursă foto: Captură video

Preşedintele Republicii Moldova Maia Sandu a declarat duminică, după ce şi-a exercitat dreptul de vot la alegerile parlamentare, că a votat pentru a păstra pacea. ”Moldova, casa noastră scumpă, este în primejdie”, a spus Maia Sandu.

”Am votat să păstrăm pacea”, a spus liderul de la Chişinău, adugând; ”Moldova, casa noastră scumpă, este în primejdie”.

Ea a precizat că votul cetăţenilor este cel care trebuie să decidă soarta ţării, argumentând că „Moldova este o ţară cu oameni demni, care nu-şi vând ţara”.

„Am votat pentru un Parlament care respectă Republica Moldova și cetățenii săi, un Parlament cu care vom construi Moldova europeană. Dragi cetățeni, invit pe toți să mergeți la vot. Moldova, casa noastră scumpă, este în primejdie și avem nevoie de ajutorul fiecăruia dintre voi. Voi o puteți salva cu votul vostru”, a declarat șeful statului vecin.

„Să nu permitem hoţilor şi trădătorilor să decidă pentru noi!”, a îndemnat Maia Sandu.

„Mergem înainte în pace spre viitorul nostru european”, a mai afirmat ea.

Preşedintele Republicii Moldova a dat asigurări că statul face tot ca oamenii să fie în siguranţă, iar votul protejat.

„Astăzi este un moment când trebuie să dovedim dragostea de ţară. Să meargă cu toţii la vot. Mâine ar putea fi prea târziu”, a fost mesajul ei către cetăţenii Republicii Moldova.

Maia Sandu a acuzat implicarea masivă a Rusiei în scrutin, susținând că la adresa Republicii Moldova s-au folosit „diferite metode, începând de la încercări de cumpărare a voturilor” și că „s-au cheltuit sute de milioane de euro”.

„Am văzut cu toții cum au fost moldoveni instruiți pentru a produce și a distribui materiale și toate aceste lucruri pentru ca Rusia să poată prelua puterea la Chișinău”, a mai afirmat ea.

În intervenție, președintele i-a îndemnat pe alegători să reziste tentațiilor: „Haideți să arătăm lumii că Republica Moldova nu este doar o țară mică, ci și o țară cu oameni care nu își vând țara nici pentru 400 de lei, nici pentru 400 de euro. Haideți să nu permitem ca hoții și trădătorii să ne vândă viitorul”.

Alegerile pentru cei 101 deputaţi ai Parlamentul Republicii Moldova, unicul organ legislativ al ţării, au loc duminică.

Scrutinul va fi declarat valabil dacă la urne se vor prezenta cel puţin o treime dintre alegătorii înscrişi pe listele electorale (adică puţin peste un milion de alegători).

Alegerile parlamentare de duminică din Republica Moldova atrag un interes deosebit, pentru că soarta acestei mici ţări este considerată esenţială pentru viitorul Europei şi are valoare de simbol pentru încleştarea dintre Occident şi ambiţiile imperialiste ale Moscovei, o confruntare ce se duce pe terenul războiului hibrid.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri