Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a reacționat, luni, într-o conferință de presă, după alegerile parlamentare de peste Prut.
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a transmis un mesaj de mulțumire cetățenilor pentru mobilizarea exemplară la alegerile parlamentare, subliniind că votul exprimat reprezintă o victorie a întregii țări și un mandat ferm pentru parcursul european.
„În satele mici, în orașele mari, în țară sau peste hotare, fiecare vot a contat. Am demonstrat lumii întregi că suntem curajoși și demni. Nu ne-am lăsat cumpărați, intimidați, speriați. Ne-am mobilizat și ne-am protejat țara prin votul nostru onest”, a declarat Maia Sandu.
"Am arătat că suntem curajo;i, că știm să fiom uniți. Trebuie să rămânem la fel pentru ca să participăm împreună la dezvoltare.
Rezultatul votului nu este victoria unui partid, ci a țării. Moldova este casa noastră a tuturor. Ne dorim să trăim pace și libertate. calea cea mai scurtă este calea europeană.
Maia Sandu: Votul de ieri este un mandat pentru aderarea la UE
Kremlinul a încercat să ne dezbine. Această campanie a arătat că avem vulnerabilități, dar și autorități. Instituțiile au vegheat zi și noapte pentru a proteja alegerile. Presa a reușlit să deconspire mai multe scheme ale Kremlinului.
În aceste alegeri am văzut că societatea a devenit mai rezilientă. Niciodată u scrutin nu trebuie să se mai desfășoare,a șa, trebuie să reformăm justița. Cei care au momit oamenii trebuie pedepsiți.
Nimeni nu trebuie lăsat în urmă. A fost o perioadă grea și încărcată. Să ne unim. Nu există învingători și învinși. Doar împreună putem asigura un viitor pentru Moldova", a spus Maia Sandu.
Partidul proeuropean PAS și-a zdrobit adversarii la alegerile parlamentare din Republica Moldova. PAS are peste 50% dintre voturi și va obține cel puțin 55 de mandate în Parlament. Coaliția partidelor proruse nu are nici măcar jumătate din numărul total de voturi obținute de PAS.
Comentează