Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

VIDEO Marcel Ciolacu nu renunță la Renate Weber: 'O să atacăm hotărârea la CCR revocarea ei'

Renate Weber

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat marţi că în cazul în care parlamentarii din coaliţia de guvernare "vor forţa" schimbarea Renatei Weber din funcţia de Avocat al Poporului, social-democraţii vor ataca hotărârea la Curtea Constituţională.

"Renate Weber e o instituţie din instituţiile statului de drept, Avocatul Poporului, CCR. Cum te apuci să ataci? Este pe mandat. De ce vii pe un anumit mandat şi ataci? Categoric, dacă vor forţa schimbarea doamnei Renate Weber, o să atacăm hotărârea la Curtea Constituţională. Şi categoric, în primul rând mă voi adresa familiei socialiştilor europeni şi nu numai pentru acest atac, până la urmă, la statul de drept. Nu ai justificările necesare să vii cu aşa ceva. Poate am uitat acele ordonanţe date noaptea, fără să ţii seama de drepturile şi libertăţile românilor, încălcând Constituţia. Nu ai voie, indiferent că e stare de război, că este pandemie, să creezi un asemenea precedent cum a creat preşedintele Iohannis susţinând un partid politic. A depăşit o linie roşie. Renate Weber a venit şi a spus - înţeleg că este pandemie, dar nu depăşiţi linia roşie de încălcare a drepturilor şi libertăţilor", a spus Ciolacu la TVR 1.

Citește și: CTP: ‘Nu-mi pare rău că Simona a pierdut în fața unei Serena Williams întinerită cu câțiva ani’

El a adăugat că membrii coaliţiei de guvernare consideră că Avocatul Poporului "este un instrument" iar Renate Weber poate în continuare să "atace" anumite încălcări de drepturi şi libertăţi.

"Este foarte important Avocatul Poporului în această zonă, iar doamna Renate Weber a ieşit şi a atacat toate deciziile, ordonanţele. Presupun că au făcut nişte sondaje de opinie şi au văzut ce personalitate sau ce instituţie să atace şi le-a reieşit din cifre că cea mai vulnerabilă ar fi doamna Renate Weber, care nu este un comunicator, nu e în talk show-uri, ea reprezintă Avocatul Poporului. Ei joacă în continuare tot în logica electorală, nu au nicio treabă cu guvernarea", a afirmat Ciolacu.

Citește și: Florin Roman profețește sfârșitul lui Renate Weber: ‘Va rămâne doar sporul pentru praful de pe tobă’

Birourile permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului se reunesc marţi în şedinţă, pe ordinea de zi aflându-se, printre altele, cererea de revocare din funcţie a Avocatului Poporului şi respingerea rapoartelor de activitate ale Radioului şi Televiziunii Publice. Miercuri va fi convocat plenul reunit, a anunţat preşedintele Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban.

Potrivit acestuia, Avocatul Poporului ar trebui schimbat "cât mai repede posibil", având în vedere "atitudinea" Renatei Weber, în perioada de când a fost numită în funcţie. Orban a explicat că solicitarea de revocare a Avocatului Poporului se bazează "pe faptul că a generat excepţii de neconstituţionalitate la Curtea Constituţională care au fost respinse de CCR, pe atitudinea pe care a avut-o în perioada pandemiei, care a generat extrem de multe probleme în apărarea sănătăţii şi vieţii oamenilor şi, în general, pe conduita partizană pe care a avut-o în raport cu procesul de legiferare şi, mai ales, cu proiectele de lege adoptate de Parlament".

Citește și: Ludovic Orban a răbufnit: ‘Este inadmisibil. Demisia domnului Sârbu a fost înregistrată în 28 iunie 2020, și abia acum a fost adusă în Birourile Permanente reunite’ .


ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.