VIDEO-Marele eșec al lui Antonescu: cum s-a pierdut meciul cu Cooperativa

Autor: Lucian Negrea, Reporter

Publicat: 16-08-2014

Actualizat: 16-08-2014

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Un grup de lideri stăpânesc partidul și decid în tot și în toate. 

Un interviu acordat de Crin Antonescu, în data de 10 aprilie, pentru Hotnews, arată că fostul lider al PNL a conturat un tablou extrem de întunecat pentru viitorul liberalilor. Antonescu a explicat de ce nu a reușit să reformeze partidul, în ciuda faptului că a încercat. Pentru a înțelege mai bine o serie de dedesupturi ale politicii să vedem cum explică Crin Antonescu omniprezența unor oameni în conducerea PNL.


”Știți că, în general, e foarte greu! Noi vorbim de reformă în partidele politice și în clasa politică românească de foarte mulți ani, e aproape o obsesie. Pentru unii chiar sinceră, pentru unii e doar un clișeu. Gândiți-vă că un personaj pe care l-ați urmărit cu mare atenție, ca să nu spun altfel, domnul Traian Băsescu, care a fost președinte al României timp de 10 ani, care a avut și pârghiile constuționale și sprijin public enorm pentru reformarea clasei politice, a și anunțat asta ca obiectiv, nu a reușit, dacă analizăm lucid, nu a reușit mare lucru, când ne uităm, a eșuat lamentabil. Eșecul este recunoscut pentru că partidul domniei sale, PDL-ul, a fost vehiculul politic și câmpul de reformă, la sfârșit spunând: domnule, eu cauționez PMP, deci un alt proiect politic rupt din PDL. De ce am spus asta? Nu ca să mai dau o dată în Traian Băsescu, nu ca să cauționez alte personaje, ci ca să arăt că într-adevăr e greu.

Este greu din multe motive, nici eu nu am crezut că este așa de greu. La scară, păstrând proporțiile, în 2009, când am devenit președintele PNL și tot timpul de atunci încoace, am avut cele mai sincere intenții de a face ceva din această reformă. De fiecare dată te izbești de faptul că trebuie să acționezi într-un cerc relativ închis, cam cu aceeași oameni. În PNL, în conducerea PNL, în numirile noastre s-au rulat foarte mulți oameni, ei s-au tot schimbat, dar.... Am adus oameni din afara partidului, fără legătură cu ”tradițiile” din partid, tradițiile nu în sens bun, nu mă refer la marile tradiții. Ei bine, lucrurile înaintează destul de greu. În urmă cu 10-15 ani nutream speranța, ca și mulți alții, că biologia va rezolva și problemele politice, ei bine, nu e așa. Biologia nu a lucrat și ne înspăimântă uneori că oameni foarte tineri sunt mai răi decât bătrâni a căror pensionare la propriu sau la figurat o așteptam”, declara Crin Antonescu.

Acesta este un tablou sumbru, conturat de liderul PNL înainte de Congres. Ce s-a întâmplat la Congresul PNL? După un eșec lamentabil la alegerile europarlamentare au avut loc alegeri interne în partid și, în proporție de 90%, sunt exact aceeași oameni în conducerea PNL.

[youtube https://www.youtube.com/watch?v=ja3MC-mBpxU]
Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri