Una dintre cele mai frumoase destinații de vacanță din Europa, Calpe de pe coasta mediteraneană a Spaniei, a luat decizia de a-i amenda pe turiștii care se instalează înainte de ora 09.00 pe plajă. Un ”obicei” al turiștilor români, care sunt extrem de matinali la plajă, le-ar putea aduce amenzi de până la 250 de euro, informează CNN.
Într-un comunicat de presă consiliul municipal a reamintit turiștilor că, în conformitate cu Ordonanța municipală privind utilizarea și gestionarea litoralului, le este interzis să instaleze articole precum scaune, hamace și umbrele de plajă înainte de ora 9 a.m. pentru a nu împiedica curățarea plajelor.
Cei care nu respectă această regulă riscă să fie reclamați, să li se ridice bunurile și să primească amenzi de 250 de euro.
Scaunele, hamacele și umbrelele care sunt lăsate nesupravegheate pentru mai mult de trei ore în timpul zilei pot fi îndepărtate, a declarat consiliul.
În cadrul consiliului local au fost înregistrare plângeri conform cărora mulți oameni își rezervă locul pe plajă, dar nu-l utilizează.
În ultimele câteva luni, în Spania și pe insulele sale au existat tot mai multe reacții împotriva turiștilor.
Comentează