VIDEO Mihai Tudose vorbește despre comisarul european susținut de PSD: Eu îl susțin! E foarte, foarte bun!

Autor: Lucian Negrea, Reporter

Publicat: 09-08-2024

Actualizat: 09-08-2024

Article thumbnail

Sursă foto: Credit: Lucian Alecu / Shutterstock Editorial / Profimedia

Europarlamentarul PSD, Mihai Tudose, a explicat că el îl va susține pentru funcția de comisar din partea României pe Victor Negrescu, actual vicepreședinte al Parlamentului European. Tudose a spus că a lucrat cu Victor Negrescu, iar în ceea ce privește relația cu Uniunea Europeană ”este foarte, foarte bun pe așa ceva”.

”Eu îl susțin pe Victor Negrescu. Șanse 100% nu are nimeni, ați văzut și la gimnastică, să nu apară vreo contestație. Eu îl susțin pe domnul Negrescu pentru că îl cunosc foarte bine, am lucrat cu dumnealui cât am fost prim-ministru, dumnealui era ministru pe Relația cu UE. E foarte bun pe așa ceva, chiar foarte bun!

Eu cred că statul român și domnul prim-ministru au reacționat bine de data asta (la scandalul de la gimnastică n.r.). Și eu am făcut sport și am trăit nedreptăți. Este foarte greu, mai ales că vorbim despre niște copii, până la urma urmelor. Și eu am făcut volei în tinerețe, mai fluierau arbitrii aiurea și nu înțelegeam de ce se întâmplă chestia asta. Mai târziu am înțeles.”, a declarat Mihai Tudose.

România a trimis la Bruxelles numele lui Victor Negrescu

Conform surselor noastre, în acest moment cele mai mari șanse pentru a deveni comisar european din partea României le are europarlamentarul Victor Negrescu, vicepreședinte al Parlamentului European și al grupului S&D. Negrescu are o imagine foarte bună la nivel european și are parte de susținere atât din partea S&D, cât și din partea PPE. Victor Negrescu se bucură de sprijinul PSD și al premierului Marcel Ciolacu, cel care trimite nominalizarea.

Premierul Marcel Ciolacu se va întâlni cu Ursula von der Leyen în perioada 21-22 august și va încerca să negocieze un portofoliu din zona bugetară pentru România, iar propunerea va fi Victor Negrescu.

De asemenea, România ar avea și o variantă de nume, în cazul în care vom fi obligați să desemnăm o femeie. Deocamdată, numele acesteia nu este cunoscut.

Totuși, România va cere ca de această dată să aibă comisar bărbat, după ce ultimii comisari europeni ai României au fost femei, Corina Crețu sau Adina Vălean.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri