Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

VIDEO - Ministrul chinez de Externe: 'China și Rusia reprezintă forțele binelui în lume!'

Captura video
Putin Xi Jinping

Ministrul chinez de Externe, Qin Gang, susține că Rusia și China reprezintă „forțele binelui în lume”. Diplomatul chinez a făcut aceste declarații după întâlnirea dintre Vladimir Putin și Xi Jinping.

Preşedintele Chinei, Xi Jinping, a părăsit miercuri Rusia după o vizită de stat în care a avut întâlniri care au durat ore bune cu omologul său rus Vladimir Putin, căruia i-a prezentat planul său de pace pentru a pune capăt războiului din Ucraina şi cu care a încheiat acorduri politice şi economice importante, transmite EFE, informează Agerpres.

Potrivit agenţiilor de presă ruse TASS şi RIA Novosti, Xi a primit salutul gărzii de onoare înainte ca avionul său să decoleze de pe aeroportul Vnukovo-2 din capitala rusă.

Potrivit imaginilor difuzate de mass-media ruse, Xi a fost însoţit la aeroport de vicepremierul rus Dmitri Cernişenko, acelaşi oficial care l-a întâmpinat luni, la sosire.

Liderul chinez a urcat scările avionului prezidenţial şi apoi s-a întors pentru a-i saluta pe cei prezenţi la aeroport.

Două întâlniri cu Putin

În timpul vizitei sale de stat în Rusia, efectuată în perioada 20-22 martie, Xi s-a întâlnit cu Putin în două rânduri, prima dată pentru o întrevedere informală şi a doua oară pentru negocieri oficiale.

În a doua zi a negocierilor de la Kremlin, marţi, Putin i-a oferit lui Xi o cină de stat cu un meniu compus din tradiţionalul borş de sfeclă, revendicat deopotrivă de Ucraina şi de Rusia.

Banchetul a avut loc la Palatul Faţetelor, după ce ambii preşedinţi au cinat în ajun singuri la Kremlin.

În meniul de marţi s-au regăsit, ca antreu, crochete cu crab de Kamceatka şi ulei de trufe, urmate de borşul de sfeclă, fel de mâncare pe care, în iulie 2022, UNESCO a decis să-l protejeze, înscriindu-l cu caracter urgent drept Patrimoniu Cultural Imaterial după o campanie ucraineană intensă, notează EFE. Cu toate acestea, Kremlinul nu s-a sfiit să-i prezinte şefului de stat chinez acest borş ca fiind rusesc.

Papilele gustative ale lui Xi s-au delectat şi cu o salată de păstrăv de Karelia şi castraveţi, halibut de Murmansk pe pat de legume, biftec de carne de vită cu piure de cartofi afumaţi şi spumă de zmeură, potrivit agenţiei oficiale TASS.

Atmosfera a fost întreţinută de pianistul Denis Maţuev care a interpretat lucrări ale compozitorului rus Serghei Rahmaninov.

Ajutor reciproc

Rusia este pregătită să ajute companiile din China să ia locul celor occidentale care au părăsit Rusia ca urmare a sancţiunilor impuse acesteia pentru conflictul din Ucraina, i-a transmis preşedintele rus Vladimir Putin omologului său chinez Xi Jinping în timpul întâlnirii lor desfăşurate marţi la Kremlin, relatează agenţiile Reuters şi EFE, potrivit Agerpres.

"Suntem dispuşi să sprijinim companiile chineze să înlocuiască producţiile companiilor occidentale care au părăsit Rusia", a spus Putin la începutul întrevederii cu Xi Jinping.

Putin a confirmat că a discutat cu omologul său chinez şi despre proiectul viitorului gazoduct denumit "Forţa Siberiei 2", prin care Rusia va putea livra Chinei circa 50 de miliarde de metri cubi de gaz pe an.

Încredere și interese

La rândul său, Xi Jinping şi-a manifestat disponibilitatea de a elabora împreună cu Putin un plan de dezvoltare a relaţiilor bilaterale între ţările lor şi de a consolida coordonarea între Moscova şi Beijing.

"Încrederea reciprocă între ţările noastre se consolidează, se multiplică interesele comune, popoarele se apropie, se dezvoltă cooperarea comercială şi economică, în investiţii, energie, cultură şi între regiuni", a constatat liderul chinez.

"Sunt dispus că pregătesc împreună cu dumneavoastră un plan de dezvoltare a relaţiilor bilaterale şi cooperarea practică pentru înflorirea şi renaşterea Chinei şi a Rusiei", a concluzionat Xi Jinping într-o scurtă alocuţiune, în a doua zi a vizitei de stat pe care o întreprinde la Moscova.

Preşedintele rus a evidenţiat şi creşterea schimburilor comerciale ruso-chineze, ajunse anul trecut la 185 de miliarde de dolari, dar în special creşterea folosirii yuanului chinez şi rublei ruseşti în locul dolarului american în aceste schimburi.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.