VIDEO Ministrul Mediului despre 'furtul apei' din lacurile României: Adevărul din spate e mult mai dureros

Autor: Diana Pană

Publicat: 30-09-2025 21:50

Actualizat: 30-09-2025 22:12

Article thumbnail

Sursă foto: facebook.com

Diana Buzoianu, ministrul Mediului, a respins la Digi24 teoriile conspirației privind „furtul apei” din lacurile de acumulare ale României.

Întrebată de prezentator despre imaginile care circulă pe rețelele de socializare, potrivit cărora cisterne ar transporta apă din lacul Vidraru până în Franța, ministrul a explicat că aceste narative false sunt alimentate de mișcările extremiste.

„Toate conspirațiile cu «vin străinii să ne fure țara, să ne fure resursele, apa, tot» sunt niște conspirații care sunt folosite de mișcările extremiste ca să justifice, de fapt, de ce ei nu vor să susțină măsurile reale care trebuie să fie luate”, a spus Diana Buzoianu.

Ministrul a subliniat că problema apei este una reală, dar are cauze obiective, demonstrate științific.

„Vom avea din ce în ce mai mari probleme legate de apă. Banca Mondială a venit deja și a făcut un studiu care ne spune că vom avea zone întregi din România unde accesul la apă va fi din ce în ce mai dificil dacă nu vom implementa instrumentele necesare ca să aducem apa respectivă în comunități”, a arătat Buzoianu.

Ea a atras atenția că discuțiile despre conspirații distrag atenția publicului de la soluțiile reale.

„Problema nu este că promovezi temele respective conspiraționiste. Problema este că iei privirile oamenilor de la soluțiile reale, care sunt mai dificile și care înseamnă investiții, înseamnă planificare, înseamnă nu neapărat măsuri populare de pe zi pe alta.”

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri