Președintele României, Nicușor Dan, a anunțat, miercuri în cadrul unei conferințe de presă, că își dorește ca luni să existe prima schiță a acordului de guvernare, urmând ca apoi să înceapă discuțiile aplicate.
„Formarea Guvernului - am vaut ieri discuții individuale cu reprezentanții partidelor pro-occidentale. În același timp, încă de săptămâna trecută lucrează un grup de lucru pe problema deficitului. Începând de ieri s-a lucrat pe elaborarea programului de guvernare la care participă tehnic, corespunzător, fiecare minister, reprezentanți ai partidelor.
Ne dorim ca luni să avem o primă schiță a acordului de guvernare și de aici să înceapă discuția pe acordul de guvernare.
Salut disponibilitatea tuturor partidelor de a participa în acest moment la formarea Guvernului. Nu am discutat de nume până în acest moment, doar pe program”, a anunțat președintele României.
Șeful statului va cere miniștrilor competență și onestitate
În ceea ce privește deficitul, șeful statului a precizat că vrea să transmită un mesaj românilor și mai ales mediului financiar, anume că este serios și conștinet de faptul că România are un deficit care nu este sustenabil.
„Este un grup de lucru care lucrează în fiecare zi. O primă schiță de propuneri, inclusiv pe cele care nu există acord, își propun să o prezinte liderilor mâine (joi) și de aici va începe discuția politică. Ce este ceea ce vreau să transmit și românilor și mai ales mediului financiar este că suntem serioși. (...) Suntem serioși atât în reducerea deficitului cât și relația cu Comisia Europeană și cu investitorii”, a mai spus șeful statului.
Totodată, Nicușr Dan a subliniat că va cere miniștrilor ”competență și onestitate”.































Comentează