VIDEO Nicușor Dan dezvăluie ce a discutat cu Emmanuel Macron: apărare, economie și războiul hibrid / Când va veni președintele Franței în România

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor

Publicat: 09-12-2025 17:15

Article thumbnail

Sursă foto: X

Președintele Nicușor Dan a prezentat marți concluziile vizitei oficiale efectuate în Franța, unde a avut o întrevedere cu președintele Emmanuel Macron. Potrivit declarațiilor sale, discuțiile au vizat teme strategice pentru România, de la securitatea regională și industria de apărare, până la investițiile franceze și dosarele europene aflate în negociere.

„Vizită oficială în Franța, cu mai multe obiective. Evident, cea mai importantă întâlnire cu președintele Emmanuel Macron. Relațiile dintre România și Franța nu sunt relații bilaterale normale, avem o lungă istorie și un viitor așezat”, a declarat Nicușor Dan.

Securitatea regională și Marea Neagră, teme prioritare

Președintele a precizat că discuțiile au vizat situația de securitate, rolul Franței în arhitectura defensivă a României și importanța strategică a zonei Mării Negre.

„Am vorbit evident de securitate, Franța este parte importantă din sistemul de securitate al României. Am discutat de Marea Neagră, un obiectiv important al României”, a spus acesta.

Un punct major al discuțiilor l-a reprezentat parteneriatul în industria de apărare, în contextul programului european SAFE. Nicușor Dan a explicat evoluția modelului de cooperare: „Avem deja investiții franceze în industria românească de apărare, cum ar fi IAR Ghimbav. Suntem deja la a treia etapă. Am avut o etapă în care cumpăram și nu ceream nimic, după care ceream ca o parte din producție să fie în România, iar acum cu programul SAFE vrem ca investițiile pe care le aduce să se transforme în investiții permanente, care nu doar să satisfacă comenzile armatei, ci chiar să fie companii care să exporte și să fie viabile și după ce se întrerupe comanda României.”

„Președintele Macron a subliniat că în imensa majoritate investițiile franceze sunt pe termen lung, și nu investiții speculative, cum mai avem”, a continuat Nicușor Dan.

Un alt capitol important al discuțiilor a fost situația Republicii Moldova, asupra căreia cele două state împărtășesc o viziune comună. „Am vorbit despre Republica Moldova. Am constatat că pozițiile noastre sunt aliniate”, a spus președintele României.

Cei doi lideri au discutat și agenda Consiliului European, inclusiv bugetul multianual și sprijinul pentru Ucraina.

Nicușor Dan a precizat că a împărtășit omologului francez experiența României în gestionarea valurilor de dezinformare: „Am împărtășit experiența în ce privește războiul hibrid inclusiv partea de dezinformare și am agreat că putem învăța unii de la alții.”

Președintele a anunțat și confirmarea unei vizite oficiale a lui Emmanuel Macron în România anul viitor. „Președintele Macron a confirmat o vizită în România în 2026”, a conchis Nicușor Dan.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri