VIDEO Nicușor Dan îi ia apărarea lui Bolojan după întâlnirea cu Bogos: 'Când ai 20, 30 de întâlniri pe zi e greu să ai informații'

Autor: Anca Flondor

Publicat: 16-11-2025 20:19

Actualizat: 16-11-2025 20:22

Article thumbnail

Sursă foto: Presidency.ro

Nicușor Dan a declarat, pentru România TV, că premierul nu avea de unde să știe că se va întâlni cu o persoană care nu avea ce să caute în biroul său.

Omului de afaceri Fănel Bogos a ajuns până în biroul premierului în încercarea de a schimba din funcţie un şef de instituţie. Afaceristul a fost arestat pentru instigare la şantaj în formă continuată şi cumpărare de influenţă în formă continuată.

"Faptul că acest tip de oameni există se știe. Nu a existat o consecință. Decidenții nu s-au lăsat influențați. Fenomenul trebuie manageriat mai bine.

Când ești în astfel de poziție ai multe astfel de întâlniri. 20, 30 de oameni nu ai timp să ai informații despre toți.

Problema e fenomenul extins de corupție.

Oamenii văd... cum se angajează în primării. Că o duci mai bine, văd că la nivel mare sunt corupți care după 1, 2 ani au ieșit din închisoare. Astfel încrederea în stat e diminuată.

Faptul că nu a existat o decizie care să fie influențată e suficient pentu buna credință a premierului. E greu să zici nu mă întâlnesc cu ăla, ăla", a declarat președintele României.

Fănel Bogos este acuzat de DNA că a apelat la rețele de influență care „au ajuns până la nivelul factorilor decizionali din administrația centrală”, încercând să obțină schimbarea conducerii DSVSA Vaslui cu persoane „care să promoveze în mod ilegal interesele financiare”.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri